STARE DE CALAMITATE! Mesajul fermierilor către Guvern

suprafaţa afectată de secetă, asigurare împotriva calamităților porumb ploi, ANM

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Nicolae Ciucă și ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca până la 31 iulie să fie declarată stare de calamitate, cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în localităţile/judeţele unde mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de o cultură este afectată.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare vă informează oficial că fermierii au înregistrat pagube uriașe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022, primăvara anului 2022 și arșița atmosferică din această vară. Sunt județe unde suprafețele cu culturi agricole de toamnă au un grad de afectare datorat secetei pedologice severe cuprins între 40-80%. După cum bine știți situația este mult mai dramatică la culturile de primăvară care au un grad de afectare între 90-100%”, se arată în documentul dat publicității marți de către organizația fermierilor.

Reprezentanții AAC subliniază că, deși seceta din acest an nu este generalizată la nivelul întregii țări, afectând doar anumite județe, fermierii sunt afectați mult mai grav decât în anul de recoltă 2020 datorită efectelor crizelor energetice, de carburanti sau război.

„Sunt multe cazuri când dificultățile sunt de natura supraviețuirii exploatației agricole, având în vedere investițiile mari care s-au făcut în ferme în anul acesta, datoriile pe care aceștia le au pentru inputurile folosite în anul de recoltă 2022, cheltuielile cu arenda și cheltuielile necesare pentru înființarea culturilor agricole pentru anul agricol 2022-2023”, se menționează în scrisoarea deschisă a fermierilor..

„Având în vedere cele expuse sintetic mai sus, luând în considerare datele furnizate de instițuțiile abilitate, vă rugăm Domnule Ministru Petre DAEA, să binevoiți a iniția toate demersurile legale posibile pentru crearea, aprobarea ordonanței de urgență și declararea stării de calamitate datorate secetei pedologice severe și arșiței atmosferice în localitățile/județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată”, solicită reprezentanții AAC.

Aceștia precizează că OUG vine în continuarea legislativă a OMADR 97/2020 cu modificările și completările ulterioare, dând posibilitatea autorităților implicate să aibă puterea conferită prin lege de a declara stare de calamitate și asimilarea cu forța majoră.

„Avem nevoie de declararea stării de calamitate cu celeritate, deoarece majoritatea  contractelor pentru inputurile cu preț crescut datorită crizelor energetice, carburanți, război, vor ajunge la termen la sfârșitul lunii iulie 2022. În fiecare an normal agroclimatic, fermierii și-au achitat inputurile, au livrat recoltele contractate cu furnizorii de inputuri sau cu firmele locale, au plătit arenda, ratele la credite, leasing, taxele și impozitele”, mai spun reprezentanții fermierilor în scrisoarea adresată autorităților,

„Stimate Domnule Premier Nicolae CIUCĂ, Stimate Domnule Ministru Petre DAEA, vă solicităm să inițiați cu celeritate demersurile pentru aprobarea ordonanței de urgență și declararea stării de calamitate datorate secetei pedologice severe și arșiței atmosferice, până la 31 iulie 2022”, se mai spune în documentul AAC, din care fac parte patru mari organizații de fermieri: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România – APPR.

Cele patru organizaţii profesionale din agricultură, industrie alimentară şi servicii conexe, reunite informal în Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, însumează aproximativ 3500 de membri care lucrează o suprafaţă totală de 2,5 milioane hectare, la care se adaugă 1,5 milioane hectare echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianţa cuprinde totodată şi membri care activează în industria alimentară şi cumulează o cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajaţi de 15,95% din totalul sectorului alimentar românesc.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.