Ministrul Petre Daea își păstrează optimismul, deși vremea pentru agricultură s-a dovedit destul de rea în ultima perioadă, pe fondul valurilor de frig şi ninsori.
„Agricultura se desfăşoară sub zodia riscului. (…) Eu sunt un om care cunosc bine fenomenul agricol şi spun că, da, vom avea şi pierderi, cum avem în fiecare an, ştiindu-se că temperaturile scăzute afectează anumite specii de pomi fructiferi care înfloresc mai devreme, dar ne asumăm aceste pierderi”, a declarat Daea, sâmbătă, la Ploieşti.
Șeful MADR a punctat însă că, pe de altă parte, la acest moment, există cantitatea de apă necesară în sol pentru însămânţarea la timp a culturilor.
„Mă bucură tare mult că în ultima perioadă a plouat peste tot, în cantităţi diferite. Sunt zone ale ţării unde e o situaţie mai delicată, în partea de est a României, în mod deosebit, dar în general, la acest moment, avem cantitatea de apă necesară pentru desfăşurarea proceselor biologice ale plantelor şi pentru pregătirea patului germinativ, în aşa fel încât să însămânţăm culturile la timp”, a mai spus Petre Daea, aflat sâmbătă în vizită la Târgul de produse românești „Bunătăţi de soi din România”, organizat de MADR și Carrefour la Ploiești.