Măsuri: Polonia oprește importurile de cereale din Ucraina, Daea așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru despăgubirile privind seceta

Soluţia găsită de Comisia Europeană la dezechilibrele grave de pe piață cauzate de importurile de cereale din Ucraina a generat furia fermierilor din estul Europei, care au ieșit la ample proteste în Polonia, Bulgaria și, iată, și în România.

Modul cum răspund autoritățile din statele afectate de importurile de cereale din Ucraina la nemulțumirile pe deplin îndreptățite ale fermierilor diferă însă foarte mult de la o țară la alta.

Ministrul polonez al agriculturii, Henryk Kowalczyk, a demisionat miercuri, pe fondul creşterii furiei fermierilor din ţara sa, iar vineri, noul ministru, Robert Telus, a anunțat deja că importurile de cereale din Ucraina vor fi oprite temporar în Polonia, pentru a atenua impactul asupra preţurilor.

„Am convenit să limităm şi să oprim deocamdată exporturile către Polonia. Tranzitul va fi permis, dar va fi atent monitorizat în ambele ţări, astfel încât cerealele din Ucraina să nu rămână în Polonia”, a declarat Telus, după întâlnirea cu omologul său ucrainean, informează agenția Reuters, citată de AGERPRES.

De cealaltă parte, ministrul român al agriculturii, Petre Daea, a avut o cu totul altă abordare. După întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat vineri în toată țara, Daea a declarat că așteaptă în următoarele zile aprobarea de la Comisia Europeană pentru ajutorul destinat fermierilor afectaţi de secetă, care, potrivit documentelor transmise către Bruxelles, se ridică la 870 milioane de lei.

„Din data de 2 februarie anul acesta, am transmis la Comisia Europeană mecanismul pe care noi l-am agrementat la nivelul ţării pentru a lua aprobarea de la Comisie, întrucât este un ajutor de stat. Noi aşteptăm ca în zilele următoare să vină o asemenea aprobare. Avem actul normativ, vom da drumul pe calea aceasta de aprobare juridică, în aşa fel încât şi aceşti bani să vină pentru culturile care au fost afectate anul trecut şi au fost însămânţate în primăvara anului trecut. Sigur că în funcţie de aprobarea care va veni de la Comisia Europeană, de atunci apreciem noi că în jur de 30-35 de zile pot ajunge banii la fermieri”, a spus Daea, după întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat în Capitală.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

  1. Omul asta e complet depășit de situatie iar cei din jurul lui profita sa mai rămână pe funcții, noi ne dam de ceasul morții iar el asteapta si sa avem rabdare🙈🙈.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole