Subvențiile directe pentru fermierii români vor crește sau vor rămâne cel puțin la același nivel și în viitorul exercițiu financiar – 2021-2027. Europarlamentarul Daniel Buda le dă asigurări agricultorilor că acestea nu vor scădea în niciun caz, așa cum speculează unii.
Invitat în emisiunea ”Agricultura la Raport”, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European a făcut câteva precizări foarte importante despre plățile directe. Potrivit lui, valoarea acestora ar putea ajunge în jurul sumei de 200-210 euro la hectar.
”Nu trebuie să fim atât de panicați și să speriem oamenii. Cei care spun că plățile directe vor scădea sunt într-o eroare maximă. Plățile directe nu scad, ci ele vor crește undeva la 200-210 euro la hectar, depinde de cursul care va fi la nivelul Uniunii Europene. Repet, plata de bază va rămâne la același nivel sau va avea o ușoară creștere, nicidecum nu va scădea la 120 euro. Știu acest lucru foarte bine, pentru că am avut discuții nenumărate cu Comisia Europeană, cu comisarul european și cu cei de la directorate pe componenta asta. Plățile de bază rămân neatinse!”, a precizat Daniel Buda pentru AGRO TV.
În urma votului de săptămâna trecută din Parlamentul European, pe care unii l-au descris ca fiind haotic, au apărut o serie de speculații legate de faptul că subvențiile pentru fermierii români ar putea scădea odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune. Daniel Buda i-a liniștit însă pe fermierii români în această privință.
Deși bugetul total al Uniunii Europene pentru aceste subvenții a fost redus, țara noastră nu va fi afectată de această scădere, ba chiar ar putea primi bani în plus față de cât primește acum. Reducerea îi va afecta, însă, pe fermierii din statele mai dezvoltate.
”Dragi privitori, un lucru este foarte simplu și foarte clar: fermierii români vor avea posibilitatea să încaseze plăți directe și după anul 2022 fără niciun fel de problemă. Ele vor fi la același nivel sau un nivel ușor crescut. Sub acest aspect, fermierii pot să stea liniștiți”, a mai precizat Daniel Buda la ”Agricultura la Raport”.