„Bună dimineața la Moș Ajun!” – Comuna în care românii se întorc an de an din Spania, special pentru colinde

colind

Colindul, una dintre cele mai vechi tradiții românești, se păstrează cu sfințenie în comuna dâmbovițeană Ulmi.

Zeci de copii, însoțiți de adulti, au ieșit luni seară pe ulițele comunei pentru a colinda. Colindătorii au fost întâmpinați în fiecare gospodărie și cu nuci, covrigi și dulciuri, iar sătenii spun că porțile lor sunt deschise în această perioadă pentru toți cei care vin să colinde.Colinde Ulmi 2

Chiar dacă numărul celor care merg la colindat a scăzut în ultimii ani, tradiția merge mai departe, iar sătenii speră ca acest obicei să nu se piardă niciodată.

Printre colindători s-au numărat și cei din familia lui Daniel Dragomir, care an de an străbat mii de kilometri doar pentru a menține vie aceste tradiții în conștiința copiilor.Colinde Ulmi 3

„Noi stăm de câțiva ani în Spania, pot spune că suntem stabiliți acolo. Copiii sunt născuți acolo și au o viață frumoasă acolo. Pe fiecare an, de sărbători, îi aducem în Romania și mergem la colindat. Vrem să vadă și ei care sunt tradițiile aici și să nu pierdem contactul cu această țară frumoasă”, spune Daniel Dragomir.

Și Sorin Oneață s-a arătat bucuros să-și petreacă seara, alături de copii, pe străzile din Ulmi. „Am venit cu mare plăcere, în fiecare an. Colindăm pe la toate casele și suntem primiți cu mare bucurie în fiecare gospodărie”, spune acesta.

 La rândul său, Sorina Matei își amintește cu drag de anii copilăriei: „Am copilărit aici, în această comună, și mergeam în fiecare an la colindat. Abia așteptam să vină sărbătorile să mergem să colindăm. Ne bucuram de fiecare covrig pe care îl primeam. Este un sentiment unic pe care îl simt și acum când suntem în preajma sărbătorilor”.

Sătenii din Ulmi se pregătesc an de an, cu sfințenie pentru această seară minunată.Colinde Ulmi 5

„Nu vrem să se piardă această tradiție. Ieșim în fiecare an la poartă și împârțim colindătorilor covrigi, nuci și dulciuri. Ne bucurăm când vedem atâția copii care ne trec pragul. Sunt ferm convins că această frumoasă tradiție nu o să dispară niciodată”, spune Marcel Vanturia.

Picture of Corvin Dumitrică
Corvin Dumitrică

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture