
Cioban transportat de urgență la spital după ce a fost atacat de un urs


Un bărbat în vârstă de 62 de ani care muncea la o stână din județul Hunedoara a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost atacat de un urs. Totul s-a petrecut la o stână situată în apropiere de Mărtinești, lângă Orăștie. Potrivit Agerpres, victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Deva.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara precizează că tâna se află la circa patru kilometri de localitatea Mărtineşti, iar incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de către un angajat care lucra împreună cu bărbatul respectiv.
Autoritățile mai informează că ciobanul atacat este din judeţul Gorj şi după incident a rămas în supravegherea medicilor de la spitalul din Deva.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























