
China vrea cerealele românilor! Când s-ar putea deschide piața

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) lucrează la deschiderea unor noi piețe de export pentru cerealele românești. Potrivit președintelui autorității, Alexandru Bociu, printre țările cu care se lucrează în acest moment se numără China, Tailanda și Filipine.
Șeful ANSVSA va merge personal în China pentru a negocia acest lucru, iar potrivit orizontului de timp indicat de acesta, exportul de cereale spre China ar putea fi deschis până la sfârșitul acestui an.
”Am sprijinit și suntem parteneri cu fermierii în toate aceste demersuri, după deschiderea piețelor de cereale din Vietnam și Indonezia, încercăm să pătrundem și pe piața din China, Tailanda și Filipine. Sunt țări care se arată interesate de produsele românești. În ceea ce privește China, în luna mai voi merge personal pentru a purta aceste negocieri și cred că orizontul de timp este de aproximativ 6 luni de zile pentru a deschide aceste piețe pentru exportul de cereale și oleaginoase”, a precizat președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, pentru AGRO TV.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Vremea ar fi să se implice și organele statului în economie și în agricultură !