De la Bruxelles vine o veste ce pare că va anima puțin spiritele fermierilor români: Comisia Europeană a revizuit cu 6% în sus randamentul pe care aceștia l-ar putea obține anul acesta la grâu, informează economica.net.
Executivul european se așteaptă la randamente peste medie în România și Spania, asta în ciuda lipsei de precipitații de la noi din țară, mai ales în zona de est, unde media pe termen lung (LTA) a acestora a fost de doar 60% de la 1 martie, fapt ce produce încă multă îngrijorare, având în vedere că cerealele de iarnă se apropie de faza de înflorire, iar rapița este deja înflorită, astfel că precipitațiile sunt esențiale pentru o creștere optimă.
În același timp, atât în vestul, cât și în estul României, vremea umedă și două valuri de frig ce s-au manifestat de la mijlocul lunii martie până la începutul lunii aprilie au făcut ca însămânțarea culturilor de primăvară și de vară să întârzie. Cu toate acestea, perioada de însămânțare rămâne încă deschisă pe parcursul lunii aprilie.
Și totuși, având în vedere toate aceste condiții meteorologice defavorabile, Comisia Europeană a revizuit prognoza privind randamentul mediu la grâu în România de la 4,58 de tone la 4,87 de tone la hectar, o creștere de 6%, față de ultima estimare din martie.
Acest lucru s-ar traduce prin producții medii la hectar de grâu cu circa 18% mai mari decât media ultimilor cinci ani și cu 6% față de producția de anul trecut.
Astfel, la o suprafață cultivată similară cu cea de anul trecut, România ar putea obține peste 11 milioane de tone de grâu, potrivit estimărilor venite de la Bruxelles.
Din datele Institutului Național de Statistică (INS), țara noastră a obținut, în 2024, doar 9,2 milioane de tone de grâu față de cele 9,6 milioane de tone din anul anterior, înregistrând un minus de 335.000 de tone (3,4%), ce-i drept și pe fondul scăderii suprafeței cultivate cu 52.000 de hectare. Astfel, randamentul mediu obținut fermierii români pe 2,26 de milioane de hectare cultivate cu grâu a fost de 4,09 tone la hectar.
Pe de altă parte, datele Comisiei Europene arată randamentul mediu în România la producția de grâu de anul trecut a fost de 4,61 de tone la hectar.
Suprafața cultivată cu grâu în anul 2024, reprezintă 44,7% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe.
România este al patrulea cel mai mare producător de grâu din Europa, conform producției și suprafețelor cultivate în 2024, după Franța (26,5 milioane de tone), Germania (18,5 milioane de tone) și Polonia (12,1 milioane de tone).