Ce i-a transmis ministrul Florin Barbu comisarului european pentru buget

Florin Barbu
Foto: gov.ro

Agricultura are nevoie de un buget distinct și adecvat nevoilor fermierilor în cadrul viitorului Cadru Financiar Multianual post-2027 al Uniunii Europene, a poziția fermă pe care ministrul Florin Barbu a susținut-o la întrevederea desfășurată joi, la Palatul Victoria, între prim-ministrul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin.

În cadrul discuțiilor, ministrul Florin Barbu a reiterat importanța menținerii unei Politici Agricole Comune puternice, cu un buget adecvat și reguli simplificate, care să asigure predictibilitate pentru fermieri și să contribuie la coeziunea teritorială și securitatea alimentară a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis joi redacției AgroTV.

„România susține ferm o Politică Agricolă Comună capabilă să sprijine eficient veniturile fermierilor, să răspundă provocărilor climatice și să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. Avem nevoie de un cadru de finanțare mai flexibil și mai adaptat realităților din teren, care să reducă birocrația și să permită fermierilor să se concentreze pe producție și inovare”, a declarat ministrul Florin Barbu, citat în comunicat.

Acesta a subliniat că, în contextul consolidării rezilienței lanțurilor agroalimentare și al menținerii competitivității agriculturii europene, este necesar ca nivelul de sprijin din actualul exercițiu bugetar să fie păstrat și după 2027.

Potrivit datelor oficiale, în actualul exercițiu bugetar 2021–2027, România beneficiază de aproximativ 20 de miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună, dintre care 13,3 miliarde de euro sunt alocate plăților directe către fermieri, iar 6,7 miliarde de euro sprijină proiecte de dezvoltare rurală.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.