Ce a decis Guvernul pentru crescătorii de porci Bazna şi Mangaliţa

bazna, mangalița

Veste bună pentru crescătorii de porci: Guvernul a aprobat în ședința de miercuri continuarea programului de susținere pentru rasele Bazna și Mangalița, cu scopul majorării efectivelor de porci din aceste rase la nivel național, se arată într-un comunicat al Executivului.

Astfel, prin HOTĂRÂREA DE GUVERN privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2023 este prevăzută acordarea unui ajutor de minimis de 1200 lei/scroafă/an, cu condiţia comercializării a minimum 4 produşi/an/scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv:

a) producătorilor agricoli PFA, II şi IF,

b) producătorilor agricoli societăţi agricole,

c) producătorilor agricoli persoane juridice.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:

a) să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;

b) să deţină scroafe din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, înscrise în registrul genealogic în secţiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date (BND);

c) să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat;

d) să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minim 4 produşi/an/scroafă, la o greutate de minim 8 kg/cap;

e) să identifice şi să înregistreze produşii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare;

f) să menţină numărul de scroafe cu care s-au înscris în Program până la data de 15 decembrie 2023, inclusiv.

Actul normativ stabilește că „cererile de înscriere în programul de susținere se depun la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2023, inclusiv, iar cererile de plată şi documentele justificative se depun până cel târziu la data de 22 decembrie 2023, inclusiv”.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.