Mai multe cazuri ciudate s-au petrecut în ultimele luni în numeroase ferme de animale de la nivelul întregii țări. Crescătorii au raportat morți subite ale animalelor, după ce acestea au fost îmbăiate cu un produs antiparazitar. Mai grav, această substanță a produs și victime umane, un băiat de 16 ani murind intoxicat după folosirea aceleiași substanțe pentru îmbăiatul oilor.
În acest context, reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au desfășurat anchete pentru a afla ce s-a întâmplat și care a fost cauza deceselor. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a detaliat primele concluzii la care au ajuns autoritățile în urma investigațiilor desfășurate.
”Sigur, astfel de cazuri sunt regretabile și ele nu ar trebui să se întâmple, pentru că în condițiile în care se respectă cu strictețe tot ceea ce înseamnă circularea și folosirea produselor medicinale de uz veterinar, ele ar trebui să fie foarte reduse, chiar inexistente la nivel național.
România, la nivel național, în conformitate cu regulamentele europene, are o legislație foarte clară de folosire a produselor medicinale de uz veterinar, pentru că soluția de tratament pentru ceea ce înseamnă parazitozele externe la ovine face parte din această categorie. Ce prevede legislația în astfel de cazuri? Legislația prevede ca aceste produse să fie achiziționate în baza unei prescripții, respectiv a unei rețete eliberate de către un medic veterinar, iar produsele respective să fie folosite cu indicațiile și sub supravegherea unui personal specializat sanitar veterinar.
Chiar dacă aceste produse sunt folosite de ani de către crescătorii de animale care consideră că au o anumită experiență, pot să intervină anumite particularități, cum ar fi o stare fiziologică neuniformă a efectivelor de ovine dintr-o anumită turmă, iar un medic veterinar poate să dozeze în mod corespunzător și să lotizeze ovinele respective în funcție de starea fiziologică.
În condițiile în care nu se respectă câteva reguli privind folosirea acestor produse, pot să apară astfel de fenomene. Când apar astfel de fenomene, ANSVSA declanșează anchete pentru a clarifica situația. Pentru a declanșa aceste anchete, este nevoie să avem raportările din teritoriu atunci când se înregistrează mortalități la animale ca urmare a aplicării unor tratamente. Din păcate, foarte puțini crescători ne raportează astfel de fenomene în teritoriu, ceea ce îngreunează foarte mult tot procesul de intervenție a noastră pentru a clarifica datorită cărui fapt s-au produs aceste mortalități.
În condițiile în care produsul respectiv este autorizat pentru a fi folosit pe piață, iar ceea ce înseamnă un procent relativ mic de mortalități din totalul efectivelor care au beneficiat de tratamentul respectiv, la o primă analiză ne duce la ideea că tratamentul ori nu a fost aplicat corespunzător în funcție de starea fiziologică a animalelor, ori nu s-a respectat concentrația respectivă, ori nu s-au respectat regulile de manipulare.
Eu retroactiv nu pot să mă pronunț, dar pot să vă spun că din anchetele pe care le-am desfășurat până acum, principala cauză a fost achiziționarea fără prescripție sanitar-veterinară a produselor respective, folosirea fără o recomandare concretă și o supraveghere din partea unor medici veterinari și, cel mai grav, neanunțarea medicului veterinar și în momentul când au apărut astfel de fenomene”, a precizat Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA, pentru AGRO TV.