Au mai rămas doar câteva zile până la lansarea unei noi etape de înscrieri în programul Casa Verde Fotovoltaice. Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), beneficiarii vor putea obține o finanțare în valoare de 20.000 lei de la stat, iar înscrierile în program încep în 20 decembrie și se vor derula până la epuizarea bugetului.
Iar pentru că tot vorbim de energie, în emisiunea ”Agricultra, o șansă pentru România”, realizatorul Cătălin Lența a stat de vorbă cu managerul general al E-acumulatori.ro, Dan Tudose, pentru a face mai multă ”lumină” în privința programului Casa Verde Fotovoltaice.
”Cea mai recentă comunicare a Autorității spune că în jurul datei de 20 decembrie se va redeschide programul. Sunt fondurile neutilizate din sesiunea precedentă, adică cea din 2019, documentația practic ar trebui să fie la fel. Statul dă până la 20.000 lei pe gospodărie, este pe principiul primul venit, primul servit. Locuința trebuie să fie intabulată, să aibă contract de furnizare de energie electrică și să aibă taxele locale și la ANAF achitate la zi. Există o listă de instalatori disponibilă pe site-ul AFM. Nu se plătește niciun avans; instalatorul va instala pe fondurile proprii sistemul fotovoltaic, administrația îi va deconta instalatorului aceste fonduri, iar beneficiarul va achita doar 2250 lei pentru un sistem de 3 kilowatti (kW), care însemnă 8-10 panouri, în funcție de putere.
Un astfel de sistem produce în medie cam 12 kilowatti-oră (kWh) pe zi, adică în jur de 360 kWh pe lună. Deci dacă avem un consum în jurul acestor valori și putem să folosim energia și în timpul zilei, ne scade factura cu 70-80%, așa cum sunt tarifele de prosumatori astăzi. De la anul vor fi tarife și mai bune pentru prosumatori, va crește beneficiul pe care aceștia îl primesc atunci când livrează energie în rețea”, a precizat Dan Tudose.
Amintim faptul că, potrivit ghidului de finanțare publicat de AFM, aceasta se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Pentru a afla toate condițiile de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice, CLICK AICI.
Un răspuns
Cum ma pot înscrie pentru acest proiect cu panouri