
Casa Verde Fotovoltaice – Ce trebuie să faci dacă vrei să obții finanțarea de la AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa, spre sfârșitul acestui an, cel mai probabil după luna septembrie, ediția 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice. Bugetul anunțat pentru anul acesta este unul record, iar AFM vrea să finanțeze instalarea panourilor fotovoltaice în încă 100.000 de gospodării.
Depunerea dosarelor se face la fel ca anul trecut, în platforma informatică a AFM, iar documentația necesară este una minimală. Există însă câteva detalii la care beneficiarii trebuie să fie atenți.
”Ar fi bine ca actele de proprietate să fie în regulă, adică să fie taxele și impozitele plătite și să fie intabularea corectă pe numele celui care dorește să aplice. Dacă mai sunt moșteniri sau alte acte care nu sunt în regulă, ar trebui să fie aduse la zi. Să nu aibă datorii la bugete și să nu aibă sediu de firmă sau punct de lucru al firmei în locul respectiv”, a explicat Dan Tudose, fondator E-acumulatori.ro, pentru AGRO TV.
Programul de anul acesta urmează să vină și cu câteva noutăți. Pe lângă finanțarea panourilor fotovoltaice, AFM vrea să finanțeze și instalarea bateriilor pentru stocarea energiei, și posibil și pompele de căldură.
”Se pare că va exista și stocare de energie și chiar pompe de căldură. Așteptăm să vedem cum arată programul, pentru că trebuie pregătite toate lucrurile acestea, nu putem de pe o zi pe alta sau de la o săptămână la alta să facem stocuri de materiale sau să pregătim echipe de instalatori calificați care să instaleze un număr considerabil de sisteme”, a mai subliniat Dan Tudose, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.
Potrivit AFM, bugetul pentru Casa Verde Fotovoltaice 2024 este de 2 miliarde de lei, iar finanțarea pentru fiecare beneficiar va fi de 20.000 de lei pentru sistemele simple, și posibil 30.000 de lei pentru sistemele care includ și capacități de stocare.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
































24 comentarii
Cind începe depunerea dosarelor pentru Casa Verde 2024? Cit este termenul de valabilitate pentru extrasul CF, certificat ANAF, certificat taxe locale,buget local? ROG răspuns!
Bai baiatule de citit nu vrei dar pui întrebări. Scrie clar ca probabil septembrie, mai așteaptă, CF si toate actele sa aiba 30 de zile valabile înainte să înceapă data înscrierilor.
Ce tare ești esti cumva în cirdasenie cu mafioti de la A gm
Anaf – 90 zile, certif fiscal primarie – 30 zile, extraf CF de informare – 30 zile
Anaf 2zile
Primarie 2-3
Ancpi 5 minute online
As dori sa beneficiez și eu de un sistem fotovoltaic mod simplu daca pot fi ajutat.
Este o alegere buna, am prins acum 2 ani. Recomand 3 kw pusi corect pe sud. Eu am optat pt.5.2 pe coama est vest. Productia este putin mai slaba decat cei care au montat corect 3 kw pe sud. Daca nu aveti acoperisul pe sud, faceti schelet metalic pe sol.
Altă problemă majoră este tensiunea mare în rețea peste 245 v noaptea, ziua când produc panourile ajunge la 256 și intră în protecție, oprind invertorul 10 min. Nu se rezolvă prin sesizări, cred că nu se dorește injectarea în rețea
Stimate domn,
Este normal sa creasca tensiunea in retea mai ales daca pe strada unde stati mai sunt 2 sau 3 vecini care au panouri fotovoltaice instalate.
Mare dezavantaj al acestor sisteme este ca ele produc cand noi nu suntem acasa astfel incat sa putem consuma aceasta energie.
Astfel daca nu se consuma ninic din retea, sau se consuma foarte putin, conform principiilor de baza ale electrotehnicii creste tensiunea in retea si invertorul este deconectat.
Aceste cazuri se vor inmulti si astfel vor exista foarte multi oameni cu panouri instalate care nu vor putea evacua energia produsa din cauza precizata de dumneavoastra. De asemeni o alta consecinta a cresteri tensiunii in retea va fi afectarea echipamentelor electrice ale celor ce nu au montate astfel de sisteme, din cauza supratensiunilor celor ce au montate aceste sisteme si atunci sa vezi scandal intre vecini.
In acest moment astfel de situatii sunt imposibil de evitat deoarece de la concesionarea operarii retelelor electrice catre EON, ENEL, CEZ, acestia nu au investit nimic in retelele de joasa tensiune. Pe langa aceasta consumul a scazut foarte mult prin faptul ca foarte multi sunt plecati in strainatate, iar cei ce nu sunt plecati nu au cum sa consume in aceasta perioada energia produsa deoare sunt si ei plecati la lucru.
Deci pentru cei ce si au montat sau isi vor monta astfel de sisteme pe bani proprii ii sfatuiesc sa se msi gandeasca o data.
Macar prin programul AFM teapa luata va fi mai mica.
Doresc să beneficiez și eu de programul casa verde 2024 ? Aș dori să știu cînd începe depunerea dosarelor și unde trebuie depuse. Nu am curent electric în zona unde am construcția. Există priorități pentru cei care nu au rețea de curent în zona unde sînt situate construcțiile ? Mulțumesc anticipat !
Cei care am beneficiat de panouri nu putem aplica pt acumulatori de stocare?
Doresc să fiu ajutata că în momentul startului cineva pe calculator sa de-a rapid toată documentația la AFM
pricop.ionut71@yahoo.com trimite detaliile și vedem
Doresc si eu sa inteu in program ce trebuie sa fac
Sunt Troncea Viorica Bogdana teleorman si doresc si eu un sitem
Cam cât produce un sistem de 3 kw montat corect într-o zi cu soare
Pai cat are capacitatea,logic.Adica cam 3kwh intr-o ora de varf de vara, cu soare bun(fara nori,pe directia panoului,etc).Desigur daca nu-s alte limitari de care s-a vb(cand nu e consum in retea si creste mult tensiunea,exista protectii si daca nu poti injecta si nici tu consuma,nu produce )
Doresc și eu să pot fi înscris poate sa mă sune veiun reprezentant
Pentru cei care au instalate panouri fotovoltaice, ce șanse sunt sa ontina și bateri de stocare pe programul din 2024 ?
Se pot monta panouri fotovoltaice pe o locuință la care ești proprietar dar nu ai domiciliul acolo??
Din ce stiu eu nu mai vor ,de anul trecut.Nu am auzit sa se fi schimbat in bine,de atunci.Sunt in aceeasi situatie si nu e casa de vacanta ca locuiesc permanent parintii,dar este pe numele meu.Nu ai ce sa faci cu politicienii astia…De aia nu merge tara ,ca votam aceleasi partide si in loc sa aducem tehnicieni la varf punem politicieni analfabeti care fac scoli de „nimic” din mers…Ei cica au justificare :ca sunt case de vacanta ,nelocuite si nu sunt exploatate panourile.Pai daca sunt cu livrare in retea folosesc altii dracu,cand nu esti tu acolo,logic nu !?Apoi era vb odata ca poti transfera productia la alt pct de consum(sa consumi in gospodaria unde locuiesti) dar nu mai zic nimic handicapatii…Numai dusul cu vorba si franturi de ….prostie,pe bani grei(la ce salarii au).Or sa zica unii „pai de ce nu faci unde locuiesti”?Pai sunt N motive plauzibile: nu ai orientare,nu ai spatiu(casa/curte f mica,bloc),esti umbrit de padure sau alte constructii inalte,etc.O natie de prosti ,aia suntem !Si va fi si mai rau…
O marsavenie ce fac idioți astia cu bani europeni nu mai fac inscrieri cu hackeri rușine AFM
Când începe înscrierea ?
Da, cei care am beneficiat de program anul trecut putem să aplicăm anul acesta pentru acumulatori de stocare? Așa ar fi corect și în același timp util pentru sistem
Eu sunt uimit ca oamenii care scriu pe aici chiar cred ca exista moderare.Nu ,site-ul arunca doar niste informatii si noi comentam asa ,in van(ma rog,pt alti cititori ca noi).Eu as fi curios daca se precizeaza ceva de hibrid.Eu de sistemul cu livrare in retea nu-s incantat din cateva motive: 1)nu am nici eu posibilitatea sa profit de curentul produs cand este cate o pana(reteaua protejata la injectare dar nici invertorul nu e lasat sa furnizeze catre casa sau baterie,in caz ca ai) , 2) asta cu reteaua incarcata cand de fapt nu injectezi nimic deci nu faci nici un ban si va fi din ce in ce mai des ca toate injecteaza odata,cand e soare,logic.Doar cand e seceta si limiteaza mult prod pe hidro se va mai putea injecta…,cred eu 3)treaba cu sch contor (alte lucrari implicite ,posibil obligatorii:mutare contor de pe casa pe gard,refacere fatada casa din cauza asta,alte hartii si taxe,alti bani,etc).Mai bine loco,fara injectare deloc !Din astea de ce nu propun?