Sesiunea 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice vine cu o posibilă noutate și o posibilă finanțare suplimentară pentru beneficiarii care se vor înscrie anul acesta. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vrea să finanțeze și instalarea acumulatorilor pentru stocarea energiei electrice, lucru care ar putea duce cuantumul finanțării la 30.000 de lei/beneficiar.
Înscrierile în program ar urma să înceapă undeva după luna august, după ce majoritatea proiectelor din sesiunea anterioară vor fi finalizate.
”Anul acesta avem cel mai mare buget, 2 miliarde de lei pentru Casa Verde Fotovoltaice. O să vedem în august cum stăm cu instalările din programul anterior. (…) Tocmai aceasta a fost ideea, să lăsăm instalatorii să termine mare parte din panourile aferente sesiunii 2023, pentru că vor fi aceleași firme care vor participa în mare parte și să nu li se suprapună astfel încât să se ajungă la întârzieri.
Acum luăm în calcul să vedem dacă vom introduce și o cotă de finanțare privind acumulatorii, astfel încât să poată înmagazina energie pe care o produc, să nu mai avem probleme că suprasolicităm rețelele. În general, cam 50% din valoarea unui sistem este reprezentată de acumulatori. Deci dacă vom lua decizia să dăm și acumulatori, înseamnă că în loc de 100.000 de beneficiari, vom avea 50.000-60.000 de beneficiari, dar cu tot cu acumulatori. Pe lângă cei 20.000 de lei pe care îi acordăm pentru sistemul fotovoltaic, vom mai acorda încă 10.000 de lei pentru sistemul de acumulatori”, a precizat Laurențiu Neculaescu, președinte AFM, într-un interviu la DC News.
Conform șefului AFM, înscrierea se va face în exact aceleași condiții ca anul trecut, cu mențiunea că perioada de înscriere va fi redusă la o singură zi pentru fiecare regiune.
”Înscrierea se face în exact aceleași condiții ca în sesiunea din 2023, doar pe bază de buletin și certificatele fiscale. Fără alte documente, nu vom schimba absolut nimic. Doar perioada de înscriere nu va mai fi de 3 zile pentru fiecare regiune, va fi de o zi pentru fiecare regiune”, a explicat Neculaescu.
9 răspunsuri
Cei care sunt deja prosumatori au nevoie de aceleași documente ?
De ce documente trebuie depuse și unde ?
Sant proprietar al locuinței unde solicit , dar am flotant domiciliu sint eligibil? Ce documente trebuie depuse?
Sunt prosumator. Pot accesa programul doar pentru acumulator?
Sunt prosumator din august 2023. Pot accesa programul Casa verde doar pentru acumulatori? Și dacă răspunsul este pozitiv vă rog să-mi specificați care sunt documentele necesare.
Sunt Prosumator din acest an cu dosar depus în anul 2023 și aș dori supliment de credit pentru echipamente de stocare.
Pot fi eligibil ? și dacă Da ce documente se cer în plus ?
Bună dimineața. Dacă sunt prosumator pot accesa pentru acumulatori.
Su t prosumator și am accesat Casa verde pt panouri solare! Pot aplica acum doar pt acumulator?
Sunt prosumator din acest an și am accesat casa verde pt panouri solare 2023,pot aplica pt acumulatori?