
Casa Unirea, pe LISTA NEAGRĂ în Coaliție! Ce urmează să se întâmple cu ANSVSA
Casa Unirea, compania statului înființată de fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, cu scopul declarat de a ajuta micii fermieri să-și vândă marfa, ar putea fi desființată. Măsura ar urma să facă parte din planul de reducere a cheltuielilor statului, implementat de Guvernul Bolojan. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Siedler, a anunțat că partidul este gata să semneze pachetul II de măsuri privind reducerea cheltuielilor statului, vizând desființarea și comasarea unor instituții considerate „consumatoare de resurse fără valoare adăugată”.
Printre instituțiile aflate pe lista neagră se regăsește Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA – S.A., o companie de stat creată pentru a sprijini fermierii români și lanțurile de aprovizionare cu produse agroalimentare. Siedler a afirmat că aceasta nu și-a dovedit utilitatea, ci a devenit „un privilegiu”, motiv pentru care desființarea ei este susținută de USR și agreată în discuțiile din coaliție.
Pe lista măsurilor propuse se află și comasarea Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) cu Agenția Națională Fitosanitară (ANF). USR susține că reorganizarea ar reduce birocrația și costurile administrative, iar funcțiile de control ar putea fi desfășurate mai coerent sub o structură comună.
„Deciziile sunt pe masă, trebuie doar semnate. Iar semnătura noastră e garantată”, a transmis Cristian Siedler, subliniind că lista instituțiilor de desființat sau comasat a fost discutată și agreată încă din etapa consultărilor de la Cotroceni.
USR cere eliminarea mai multor instituții și academii considerate „privilegii” – printre care Institutul Levantului, Institutul Revoluției din Decembrie 1989 și Academia Oamenilor de Știință – dar și eliminarea unor pensii speciale. Totuși, pe lista neagră se pare că se regăsesc și instituții și companii cu impact direct în agricultură și siguranța alimentară, cum sunt Casa Unirea și ANSVSA.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























