
Casa Unirea, blocată în scandaluri! Ce se întâmplă cu depozitele promise

După multiple lansări, relansări și schimbări de planuri și de conducere, nici până în ziua de azi nu este clar pentru cei mai mulți fermieri care este, de fapt, activitatea concretă de la Casa Unirea. Proiectul de suflet al fostului ministru Petre Daea s-a transformat, de-a lungul timpului, de mai multe ori. Dacă inițial trebuia să fie un lanț de magazine dedicat producătorilor români, azi, planul pentru Casa Unirea este să gestioneze o rețea de depozite regionale pentru producătorii de legume și fructe, prin care să fie intermediată relația dintre aceștia și marile lanțuri de magazine.
Și despre aceste depozite se vorbește, însă, de ani de zile, însă niciunul nu a fost construit deocamdată. Explicația acestei stagnări se pare că este legată de neregulile depistate anul trecut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Aceștia susțin că fosta directoare a Casei Unirea, Mariana Cotoi, ar fi orchestrat tranzacții fictive și plăți nejustificate, prejudiciind compania de stat cu suma de 45 de milioane de lei.
Astfel, deși Ministerul Agriculturii părea pregătit, la începutul acestui an, să înceapă construcția depozitelor, se pare că acest lucru s-a amânat până la finalizarea anchetei.
”Au fost două tentative de construire a acelor depozite regionale de legume și fructe. Prima dată au fost prinse în PNRR, din păcate însă, partea de agricultură n-a mai fost trimisă la Bruxelles de ministrul care era la fonduri europene la momentul respectiv, și am rămas cu ele aici. Ulterior, s-a mers din nou cu PNRR-ul la Bruxelles și s-a încercat reintroducerea acelor depozite, dar nu au mai fost acceptate. Pe urmă, am început cu Casa Unirea, care are prevăzut să construiască un număr de 8 depozite regionale de legume-fructe. Când am terminat de realizat planul, au apărut problemele pe care le știți cu Casa Unirea și odată cu începerea anchetelor s-au cam blocat toate investițiile. Până la finalizarea lor trebuie să așteptăm și probabil vor da drumul din nou. Costurile nu sunt foarte mari, dar efectul cred că va fi destul de important”, a explicat senatorul Sorin Moise, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Acum, în contextul economic dificil, când reprezentanții noului Guvern caută peste tot surse de a diminua cheltuielile pentru a reduce deficitul bugetar, este posibil ca aceste depozite să fie tăiate din schema de investiții, cel puțin pentru următorii doi-trei ani, până când situația va arăta mai bine din punct de vedere economic.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























