O cantitate impresionantă de carne de miel, pentru care nu existau acte, a fost oprită miercuri dimineață la intrarea în București de organele de control, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
„În dimineața zilei de 16.04.2026, inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului București, au interceptat pe Bd. Iuliu Maniu, la capătul autostrăzii A1, un autovehicul care transporta peste 1.025 kilograme de carcase de ovine fără documente legale și fără marcă de sănătate. Carnea a fost denaturată și transportată către o unitate de neutralizare, iar persoana implicată a fost sancționată contravențional, conform prevederilor legale”, au transmis reprezentanții autorității sanitar-veterinare.
ANSVSA recomandă consumatorilor să achiziționeze carne de miel, dar și alte produse alimentare doar din unități autorizate, care funcționează sub control sanitar-veterinar.
„În această perioadă, inspectorii sanitari veterinari efectuează controale riguroase în trafic, pentru a preveni riscurile legate de siguranța alimentară. Abaterile de la legislația în vigoare nu vor fi tolerate!”, avertizează reprezentanții instituției în comunicatul citat.