Carmen Avram, discurs tranșant privind plafonarea subvențiilor

Carmen Avram

Discurs tranșant al europarlamentarului Carmen Avram în Parlamentul European! Potrivit acesteia, amendamentele apărute ”peste noapte” la Politica Agricolă Comună riscă să aibă repercusiuni grave asupra sectorului agricol din mai multe țări. Restricțiile financiare tot mai dure, scăderea producției agroalimentare și dispariția tinerilor de la sate au fost doar câteva din pericolele invocate de Carmen Avram în ceea ce privește viitorul agriculturii europene.

„Amendamentele apărute peste noapte, privind un subiect crucial – o și mai dură plafonare a plăților către fermieri – ne aruncă însă într-un paradox grav, pe care, din păcate, nu am avut timp să-l analizăm, cum ar fi fost normal. Adică le cerem fermierilor să facă eforturi uriașe pentru o Europă neutră climatic și, totuși, vrem să impunem restricții financiare tot mai dure.

Le-am promis europenilor hrană accesibilă și, totuși, aceste restricții riscă să ducă la o scădere a producției actuale și la o invazie a importurilor care, pe o piață mai săracă, vor dicta prețurile, împărțindu-ne în europeni cu hrană de lux și europeni cu hrană de mâna a II-a.

Le-am promis fermierilor că-i vom ajuta să formeze o nouă generație și, totuși, aceste amendamente vor alunga tinerii din sate, pentru că agricultura va deveni tot mai descurajantă. Le cerem să fie în fruntea luptei pentru biodiversitate și, totuși, îi împungem la un abandon al pământului pe care unii deja nu-l mai pot lucra, din cauza condițiilor de climă și a lipsei de bani; se întâmplă chiar acum, în țara mea, România.

Le impunem tuturor aceleași condiții dure, dar uităm că nu toți fermierii pleacă de la același nivel; convergenta externă e departe de a fi încheiată.

Aceste amendamente, pe o temă atât de importantă, afectează mii de fermieri cu investiții oneste și multe datorii, pentru a pedepsi doi oligarhi miliardari care nu reprezintă agricultura europeană. Apărute la finalul a trei ani de negocieri, ele sunt nu doar distructive pentru sector, în unele state, dar ne-au luat și dreptul de a le dezbate democratic”, a subliniat Carmen Avram în Parlamentul European.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.