Unitatea și sprijinul reciproc sunt două dintre căile prin care poate fi câștigat războiul împotriva crizei declanșate de noul coronavirus, care afectează tot mai multe domenii. Greu încercată de pandemie, Europa caută soluții pentru a depăși aceste momente dificile și militează pentru solidaritate.
Prezentă în emisiunea ”Agricultura la Raport”, europarlamentarul Carmen Avram a dezvăluit că din punctul său de vedere, ceea ce se întâmplă acum la Bruxelles este departe de ce ar putea numi solidaritate. Întrebată care este starea de spirit din parlament și dacă abordarea Europei este într-adevăr una de familie, aceasta a spus că din păcate fiecare încearcă să își rezolve problemele pentru el.
”În momentul acesta, solidaritatea europeană nu funcționează chiar la capacitate maximă. Se fac jocuri și e normal, pentru că fiecare vrea să se salveze.
În al doilea rând, există o diferență care se face între statele din zona euro și statele non euro și deși și noi am depus o scrisoare prin care cerem ca toate statele să fie tratate egal, nu sunt foarte multe răspunsuri.
Nu mi se pare foarte multă solidaritate nici în zona agri pentru ca unele state o să își permită să finanțeze cu mai mulți bani, altele, precum România nu. E ca și cum ai premia statele care nu și-au utilizat fondurile până acum, iar asta deja stârnește agitație în rândul statelor puternice care au folosit fondurile europene și acum sunt supărate. Nu există solidaritate pentru că jocurile se fac în spatele ușilor închise, pe prietenii, prin alianțe mai vechi și e posibil ca informațiile să ajungă la noi, cei mai mici, prea târziu și s-ar putea să nu mai avem marjă să facem jocurile pentru noi înșine”, a declarat pentru Agro TV, Carmen Avram.
În contextul actual, mai este Uniunea Europeană valabilă, dacă nu a fost în stare să arate solidaritate deplină? Este întrebarea pe care o regăsim în toată presa occidentală.
”Deși ni se spune să fim optimiști pentru că Europa lucrează și vom ieși mai întăriți din asta, situația nu este bună. E clar că Europa se va redesena!”, a mai adăugat europarlamentarul.
În completarea discuției, Nicușor Șerban, președintele Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă a ridicat o problemă cu care fermierii români se confruntă din totdeauna. Aceea că ei nu vor putea concura niciodată cu fermierii europeni dacă situația nu se va schimba.
”Toți fermierii din Europa lucrăm pe o piață comună unde prețurile la inputuri, la produse nu numai că ar trebui să fie egale și nu sunt și că multe prețuri la inputuri sunt mai mari în România. Prețul produselor pe care noi le vindem sunt în cele mai fericite cazuri aceleași. Cum poate un fermier român să concureze pe piața europeană cu fermierul din Germania sau din Franța când nivelul de ajutor direct este extrem de diferit? Să nu mai amintim celelalte condiții pe care fermierul european le are. Și mă refer la infrastructură, la autostrăzi, la șosele făcute pentru exploatare agricolă în condiții foarte ușoare.
Misiunea delegațiilor române care merg la Bruxelles este una aparent simplă dar defapt extrem de greu de realizat. Punerea fermierului român în condiții de competiție corectă și egala cu fermierii din vest și atunci poate nu vom mai avea mii de muncitori din România plecați în vest. Dacă vrem să fim într-o Europă egală trebuie să fim într-o competiție egală”, a spus Nicușor Șerban.
Autor: Cristina Ciobanu