Când vin restul banilor promiși pentru Programul TOMATA? Fermierii întreabă, Guvernul nu știe

Legumicultorii înscriși în programul Tomata au așteptat cu nerăbdare, de luni bune, alocarea sumelor necesare pentru ciclul al doilea de producție. Acești bani, însă, au întârziat să apară, iar probabilitatea ca fermierii să mai primească acești bani este tot mai mică. Problema a fost ridicată la întâlnirea micilor producători cu reprezentanții Guvernului, care a avut loc miercuri, însă oficialii nu au oferit un răspuns concret. 

”I-am adus aminte domnului prim-ministru de programul Tomata care a avut mai puțini bani alocați anul acesta pentru primul ciclu față de anul 2019 și faptul că și cuantumul pentru fiecare fermieri a fost scăzut. Dacă anul trecut am primit 3.000 euro/hectar, anul acesta am primit undeva la 2.270 euro pentru ciclul I. Ni s-a promis inițial că la rectificarea bugetară se vor identifica și sumele pentru ciclul al doilea de producție. Sperăm să găsim o deschidere, cu toate că nu am avut un acord”, a precizat legumicultorul Ion Păunel, fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român, în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

Dacă pentru legumicultori, lucrurile sunt incerte, singurul lucru sigur promis de Guvern este referitor la despăgubirile pentru culturile agricole afectate de secetă. Oficialii au anunțat că bugetul Ministerului Agriculturii va fi suplimentat în acest sens.

”Urmează să aibă loc a treia rectificare bugetară din anul acesta. Domnul Păunel a solicitat să se dea diferența de bani care trebuia alocată la programul tomata și programul usturoiul. Totodată, a atras atenția că bugetul alocat celor două programe a fost diminuat anul acesta. Nu am primit un răspuns concret în aces sens. Singurul lucru cert pe care ni l-a spus Guvernul a fost faptul că se va suplimenta bugetul Ministerului Agriculturii pentru despăgubirile de secetă”, a subliniat și Horațiu Raicu, președintele Federației Naționale a Lucrătorilor.

În ceea ce privește al doilea ciclu de producție din programul Tomata, deși reprezentanții MADR au declarat în repetate rânduri că legumicultorii vor primi bani și pentru acest ciclu, nimic nu s-a concretizat. Mai mult, în ultimele săptămâni, oficiali din cadrul ministerului au declarat că este puțin probabil să existe o alocare financiară în acest sens. În urmă cu mai bine de două săptămâni, la AGRO TV, secretarul de stat George Scarlat făcea următoarele precizări:

”Noi am solicitat sume de la Ministerul de Finanțe la rectificarea bugetară, sperăm să și obținem, dar cred că este puțin tardiv să vorbim astăzi de bani pentru Cicul 2 la Tomata, întrucât fermierii au înființat culturile, parte din ei sunt în producții. Aș vinde iluzii să spun că va exista. Poate vom găsi o altă formă de sprijin pentru acești fermieri, dar puțin probabil pentru Ciclul 2 la Programul Tomata”, a precizat George Scarlat în exclusivitate pentru AGRO TV.

Totuși, există și câteva vești bune pentru legumicultori. Într-o postare pe pagina sa de facebook, ministrul agriculurii, Adrian Oros, a precizat că începând cu data de 25 noiembrie încep plățile ajutoarelor de criză pentru mai multe sectoare din agricultură, afectate de pandemie.

”Am subliniat că micii producători din zootehnie, legumicultură și pomicultură vor beneficia de compensări în baza Măsurii 21. Începând cu 25 noiembrie, practic, peste câteva zile, vor intra în conturile a peste 120.000 de beneficiari din sectorul agricol aproximativ 150 de milioane de euro. Sunt fonduri binevenite pentru susținerea producătorilor români, greu încercați de criza provocată de COVID 19. De asemenea, modificăm prin ordonanță de urgență Legea 69 din 2016 privind achizițiile publice verzi, astfel încât achizițiile publice pentru nevoile locale să se poată face de la producători locali. Am gândit această măsură în sprijinul micilor producători locali!”, este mesajul transmis de Adrian Oros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.