Când TREBUIE să depună un proiect fermierii care vor fonduri europene

AFIR fonduri europene microgranturi ajutoare 15.000 euro APIA euro AFIR subventie fonduri europene tinerii din diaspora tinerii fermieri activități non-agricole submăsurile 6.2 și 6.4 ghidurile solicitantului submăsura 6.1 instalarea tinerilor fermieri micii fermieri achizitia DE UTILAJE rabla pentru tractoare plati finantare

Știm că accesarea de fonduri europene reprezintă un subiect de mare interes pentru cei care ne urmăresc pe toată platforma media AGRO TV. De aceea, în fiecare seară de marți, Ovidiu Ghinea dedică emisiunea ”Agricultura la Raport” acestui subiect și aduce în fața dumneavoastră cei mai buni consultanți, care să vă lămurească în legătură cu orice problemă legată de proiectele pentru fonduri europene.

În cea mai recentă ediție a emisiunii, consultantul Florin Istrate a venit cu o serie de precizări importante pentru toți fermierii care vor să înțeleagă cum funcționează mecanismul depunerii proiectelor. Acesta a explicat că nu toți fermierii trebuie să depună proiectele pentru fonduri europene în momentul deschiderii sesiunii.

”Trebuie să înțelegeți următorul mecanism: și dacă o să vedeți că se lansează o submăsură, trebuie să știți că fiecare proiect, la momentul când este întocmit de către consultant, el primește un punctaj. Consultantul face un punctaj în funcție de niște criterii bine stabilite în ghidul solicitantului. Chiar dacă se lansează sesiunea, să zicem, în iunie-iulie, ea se lansează inițial cu un punctaj mai mare – poate 90 de puncte, poate 85 de puncte; nu știm la momentul acesta.

Dumneavoastră o să trebuiască să aveți documente și o să vi se depună un proiect atunci când proiectul îndeplinește punctajul necesar din luna respectivă. Dacă o să aveți 70 de puncte, nu vi se poate depune proiectul decât în luna când se depun proiecte cu 70 de puncte. Adică dacă în iunie se deschide sesiunea, nu înseamnă că toți beneficiarii depun proiecte în luna respectivă”, a explicat consultantul Florin Istrate pentru AGRO TV.

Le reamintim fermierilor interesați de fonduri europene că, deocamdată, nu se știu datele exacte când vor fi lansate submăsurile în anul 2021. Totuși, potrivit informațiilor pe care le avem în acest moment de la negocierile din grupurile de lucru de la Ministerul Agriculturii, se pare că oficialii ar dori să lanseze submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 și 6.4 undeva la mijlocul lunii mai, urmând ca restul submăsurilor să fie deschise în a doua jumătate a anului.

Le reamintim fermierilor că măsurile pe fonduri europene care vor fi deschise în perioada de tranziție 2021-2022 sunt următoarele:

  • M10 ”Agromediu și climă”
  • M11 ”Agricultură ecologică”
  • M13 ”Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”
  • sM4.1 ”Investiții în exploatații agricole”
  • sM4.1a ”Investiții în exploatații pomicole”
  • sM4.2 ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”
  • sM4.2a ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”
  • M19 ”Dezvoltarea locală a LEADER”
  • M14 ”Bunăstarea animalelor”
  • sM17.1 ”Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor”
  • M20 ”Asistență tehnică”
  • sM16.4 ”Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”
  • sM6.1 ”Instalare tineri fermieri”
  • sM6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”
  • sM6.4 ”Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”
  • sM6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – național și montan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *