Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în judeţul Buzău, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj și schingiuirea animalelor.
„La data 21 iunie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul celorlalte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, la mai multe imobile din Siriu”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău remis, joi, redacției AgroTV.
Activităţile s-au desfăşurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Pătârlagele.
Din cercetări, a reieșit că, în perioada mai – iunie a.c., șase localnici, cu vârste între 23 și 52 de ani, toți din Siriu, ar fi deținut arme în afara cadrului legal și ar fi braconat opt exemplare de urși și cerbi, în vederea consumului propriu și pentru obținerea trofeelor.
„Pentru hărțuirea și uciderea vânatului, bănuiții ar fi stimulat agresivitatea mai multor câini, pe care i-ar fi folosit în actul infracțional, câinii suferind leziuni în timpul braconajului”, se mai arată în comunicatul citat.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două arme lungi de foc, o armă de foc scurtă artizanală, două arme de tir sportiv, 11 cartușe cu glonț, 5 cartușe cu alice, 124 de diferite elemente de muniție letală, aproximativ 8 kilograme de carne de urs, fragmente osoase și blănuri de urs, trofee cervide, lațuri, topoare și telefoane mobile.
Față de trei persoane, cu vârste între 23 și 52 de ani, toate din Siriu, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 22 iunie, să fie prezentați unității de parchet, cu propunerea de sesizare a instanței, în vederea arestării preventive.
În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj și schingiuirea animalelor.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activități au participat luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și reprezentanți din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, se menționează în comunicatul IPJ Buzău.