
Babicul de Buzău, cel mai gustos produs românesc! A detronat Salamul de Sibiu

Babicul de Buzău este cel mai apreciat produs alimentar românesc, mai popular decât celebrul Salam de Sibiu!
Este rezultatul clasamentului TasteAtlas, platforma internațională dedicată mâncărilor tradiționale din întreaga lume, potrivit căruia produsul tradițional cu gust picant din Buzău a fost declarat cel mai bun produs din carne din România, depășind astfel Salamul de Sibiu.
Aprecierile primite de la consumatorii care gustă, compară și aleg autenticitatea au clasat, de asemenea, Babicul de Buzău pe locul 2 în Sud-Estul Europei, dar și pe locul 17 în topul celor mai bune produse de carne din lume.
Vestea succesului înregistrat de babicul buzoian a fost anunțată și de SlowFood Buzău:
„Acest clasament este bazat pe evaluările consumatorilor — oameni care gustă, compară și aleg autenticitatea. (…) Și pentru a duce mai departe această recunoaștere, suntem bucuroși să anunțăm un parteneriat între Slow Food Buzău și TasteAtlas, dedicat promovării patrimoniului gastronomic al Buzăului. Vom sprijini TasteAtlas în listarea preparatelor tradiționale, a rețetelor autentice și a produselor locale care definesc identitatea culinară a Buzăului”, a anunțat Slow Food Buzău.
TasteAtlas funcționează ca o „hartă globală a gusturilor”. Adună clasamente, ratinguri și recenzii pentru mâncăruri, produse și bucătării naționale. Evaluările vin din voturi ale utilizatorilor, critici culinari și surse gastronomice. De asemenea, platforma publică frecvent topuri europene și mondiale (mâncăruri, produse tradiționale, bucătării).
Potrivit platformei, babicul buzoian este „un salam tradițional, un cârnat crud-uscat, originar din județul Buzău”.
Clasamentul TasteAtlas conține 86 de produse din România. Pe locul 2 este binecunoscutul Salam de Sibiu, în timp ce locul 3 este ocupat de gustoșii papanași. Topul este continuat de tochitura moldovenească și sarmale. Cârnații de Pleșcoi se află pe locul 10.
Marilena Dinu
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























