Babicul și zacusca de trufe de Buzău, promovate la Torino

babic, zacusca de trufe

Produse tradiţionale precum babicul, zacusca de trufe şi berea artizanală vor putea fi regăsite la standul cu care Organizaţia Slow Food Buzău va promova judeţul la ediţia din acest an a celui mai mare târg de profil – Terra Madre, care va avea loc în perioada 26-30 septembrie la Torino, Italia, reunind participanţi din toate colţurile lumii., a anunţat, vineri, organizația locală.

Gândit ca o alternativă la fast-food, conceptul Slow Food promovează păstrarea bucătăriei tradiţionale şi regionale şi încurajează cultivarea plantelor, seminţelor şi a animalelor caracteristice ecosistemului local.

„Slow Food Buzău va avea un stand comun unde vor fi prezentate produsele şi serviciile membrilor săi. La stand, vizitatorii pot descoperi produse tradiţionale precum Babicul, dar şi produse inovatoare din Buzău, inclusiv mied, bere artizanală sau zacuscă cu trufe. În plus, vor fi organizate degustări de vin bio din Dealu Mare. Un punct important va fi prezentarea Buzăului ca destinaţie de turism Slow Travel, concentrându-se pe combinaţia dintre drumeţii, ciclism şi degustarea produselor culinare în Geoparcul UNESCO Ţintutul Buzăului şi în regiunea Dealu Mare”, precizează organizaţia locală într-un comunicat de presă.

Târgului culinar de la Torino va oferi românilor din Italia un nou prilej de a degusta câteva dintre produsele tradiţionale româneşti.

„Scopul este de a atrage turişti internaţionali în Buzău, oferindu-le o experienţă autentică şi sustenabilă. De asemenea, ne adresăm în mod special diasporei româneşti, invitându-i să redescopere gusturile şi tradiţiile de acasă”, a transmis Thorsten Kirschner, purtătorul de cuvânt al Slow Food Buzău.

Slow Food Buzău este o iniţiativă dedicată promovării produselor locale, tradiţiilor culinare şi turismului sustenabil în judeţul Buzău. 

Foto: Slow Food Buzău

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture