ATENȚIE! Ai o șansă în plus să prinzi o finanțare AFIR!

finanțare AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale oferă o șansă în plus celor care și-au dorit o finanțare AFIR prin submăsura 19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” dar nu au apucat încă să-și definitiveze dosarele.

În acest sens, au fost modificate prevederile Ghidului de implementare pentru submăsura 19.2, astfel încât termenul limită de depunere a proiectelor selectate de Grupurile de Acțiune Locală pentru o finanțare AFIR, stabilit inițial la data de 31 ianuarie 2025, să fie prelungit până la 28 februarie 2025, se arată într-un comunicat al Agenției.

„Această modificare are scopul de a permite depunerea tuturor proiectelor care au fost selectate de către Grupurile de Acțiune Locală în vederea finanțării de către AFIR, în același timp cu asigurarea unui interval de timp adecvat pentru implementarea tuturor etapelor proiectelor, inclusiv depunerea și efectuarea ultimei cereri de plată”, precizează reprezentanții instituției în comunicat.

Te-ar mai putea interesa: AFIR pune la bătaie finanțări nerambursabile de până la 200.000 de euro pe proiect!
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.