• Apel la arme pentru protecția fondului forestier

    arme

    Pentru a urgenta dotarea personalului silvic, care asigură paza pădurilor, cu arme și uniformă de serviciu, mijloace de apărare și de intervenție, respectiv mijloace de comunicație și deplasare, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a solicitat intervenția Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

    „Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor, a fost solicitată intervenţia domnului Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vederea modificării şi completării Codului penal, prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257, alături de poliţişti şi jandarmi, în cazul cărora faptele de ameninţare, lovire şi vătămare corporală comise asupra acestora se sancţionează cu pedepse mult mai aspre”, se precizează într-un comunicat remis joi, 1 aprilie 2021, de organizaţia sindicală.

    Cererea de urgentare a fost făcută în contextul în care, în ultima perioadă, au fost constatate noi cazuri de agresiuni fizice comise de hoţii de lemn asupra a trei silvicultori aflaţi în timpul serviciului de pază a fondului forestier.

    De altfel, ultimele trei evenimente au avut loc în judeţele Bacău, Hunedoara şi Vâlcea, iar în urmă cu o lună alţi trei silvicultori au fost agresaţi.

    „Aceste noi cazuri vin să completeze tabloul sumbru al agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic, în urma cărora, în ultimii ani, apărând pădurea, șase pădurari au fost omorâţi de hoţii de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacaţi de infractori, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuinţe, anexe gospodăreşti, sedii administrative, etc).

    Federaţia Sindicatelor Silva a atras atenţia încă din anul 2019, în nenumărate rânduri, că personalul silvic de teren se confruntă cu o presiune tot mai ridicată asupra pădurii şi face faţă cu dificultate acestei presiuni, în principal din cauza lipsei dotărilor absolut necesare în cadrul acţiunilor pentru asigurarea pazei şi a integrităţii fondului forestier (arme de serviciu, mijloace de comunicare, de intervenţie şi de apărare, uniforme de serviciu, echipament individual de protecţie precum şi mijloace de transport adecvate)”, se precizează în documentul de presă.

    Potrivit precizărilor sursei citate, jumătate dintre cei peste 7.000 de silvicultori (pădurari şi şefi de districte din cadrul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului român), care au ca obligaţie de serviciu paza pădurilor şi asigurarea integrităţii fondului forestier, nu sunt dotaţi în prezent cu arme de serviciu.

    Pe lângă lipsa de arme şi de alte dotări, la această situaţie îngrijorătoare a agresiunilor asupra personalului silvic s-a ajuns şi din cauza dimensionării insuficiente a personalului silvic cu atribuţii de pază, precum şi din cauza dimensionării cantoanelor şi districtelor silvice, fără a se ţine seama de complexitatea şi specificul activităţii de pază a pădurilor la nivel local şi regional.

    În urma ultimelor trei cazuri de agresiuni, Federaţia Sindicatelor Silva a solicitat tot joi, 1 aprilie 2021, sprijinul Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare şi urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic şi dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea şi pedepsirea autorilor acestor agresiuni.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Apel la arme pentru protecția fondului forestier

    arme

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • © AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.