ANSVSA, amenzi de peste 1,1 milioane de lei într-o săptămână

Într-o singură săptămână, echipele de inspectori ale Comandamentului Sezon Estival 2023 din cadrul ANSVSA care acționează atât în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, cât și în zonele de agrement și localităţile de interes turistic din țară, au aplicat agenților economici amenzi de peste 1,1 milioane de lei.

„Scopul este protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes touristic”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) remis marți redacției AgroTV.

În acest sens, la nivelul fiecărei Direcții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene s-au constituit echipe de inspectori care desfăşoară controale oficiale în unităţile de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

„Pentru a eficientiza aceste controale, DSVSA județene beneficiază de sprijinul autorităţilor locale, care informează DSVSA cu privire la perioadele și locațiile în care se organizează anumite evenimente (târguri de vară, pelerinaje cu ocazia unor sărbători religioase, zilele comunelor etc.), pentru a se asigura că evenimentele se desfășoară fără incidente alimentare”, se menționează în comunicatul ANSVSA.

Verificările inspectorilor sanitari veterinar și pentru siguranța alimentelor vizează condiţiile de igienă în care funcţionează unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket şi supermarket şi magazinele alimentare și respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare cu amănuntul.

Potrivit reprezentanților ANSVSA, în perioada 26 iunie – 2 iulie au fost efectuate controale la 1.549 de unități, dintre care: 486 de restaurant, 64 de pizzeria, 56 de cantine, 33 de unități de tip catering, 60 de cofetării și patiserii, 83 de laboatoare de cofetărie și patisserie, 69 de pensiuni turistice, 81 de hipermarketuri și supermarket, 337 de magazine alimentare, 176 de rulote, 92 de depozite alimentare și 12 tabere școlare.

- Publicitate -

Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.117.200 de lei.

De asemenea, a fost emisă o Ordonanţă de suspendare a activităţii, pentru o unitate de tip restaurant din localitatea Moeciu, județul Brașov.

Totodată, inspectorii veterinari au dispus măsuri de reținere oficială și expediere către unități de neutralizare pentru 118 kg de produse alimentare de origine animală care prezentau risc pentru sănătatea consumatorilor.

Printre neconformităţile constatate și sancţionate de inspactorii ANSVSA în urma controalelor se numără: nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condițiile de igienă și temperatură în spațiile de producție și comercializare a produselor alimentare; deficiențe privind etichetarea, manipularea și depozitarea produselor alimentare; comercializarea alimentelor în unități care nu au fost înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor; operatorii unor unități de vânzare nu au elaborat și implementat programe proprii de control.

Preprezentanții ANSVSA reamintesc consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon 0800 826 787.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole