Alianța Industriei Semințelor din România – UN DECENIU DE ACTIVITATE

Alianța Industriei Semințelor din România a sărbătorit marți, 7 februarie, la Grand Hotel Bucharest, un deceniu de activitate. La evenimentul aniversar, desfășurat sub egida “Impreună semănăm viitorul”, au fost alături reprezentanți ai companiilor membre, fermieri, autorități, parteneri din alte industrii, presa de specialitate și colaboratori.

Cu această ocazie, ne-am bucurat de prezența doamnei Francesca Minniti   –  Manager Membership Relations and Advocacy Engagement Euroseeds, asociația europeană a industriei semințelor în care AISR este membră, dar și a lui Florin Constantin, primul Președinte și cel care alături de alți colegi din industrie, a înlesnit, în urmă cu 10 ani, formarea acestei asociații.

Evenimentul a reprezentat un bun prilej de discuții despre trecut, dar și despre viitor, realizări și provocările pe care le are în această perioadă fermierii și industria semințelor din România.

Maria Cîrjă, președinte AISR, a prezentat în deschiderea evenimentului misiunea și obiectivele pe care le are alianța și a făcut o scurtă retrospectivă despre cum au trecut acești 10 ani:

- Publicitate -

“Alianța Industriei Semințelor din România a fost înființată în octombrie 2012 și este o asociație profesională care, prin acțiunile sale, sprijină agri-cultura românească și reunește companii de prestigiu din domeniul cer-cetării, ameliorării, producerii și comercializării seminţelor cu genetică su-perioară. Suntem unul dintre principalii parteneri de dialog cu autoritățile, asociațiile de fermieri, dar și alte asociații pe probleme legate de agricultură.  Misiunea noastră este susținerea și promovarea creșterii gradului de cuno-aștere, în rândul fermierilor români, a utilizării semințelor certificate și promovarea rezultatelor cercetării privind noile tehnici genomice.”

AISR avea la finalul anul 2022 un număr de 10 membri: BAYER, Corteva, KWS, Lidea, Limagrain, Mas seeds, Soufflet Agro Romania si Syngenta, ca membri plini, și 2 membri asociați – Alta Seeds și RAGT Semințe. În luna decembrie a anului trecut, compania BASF a primit acordul de principiu pentru a devină membru AISR, urmând ca la următoarea Adunare Generală să fie votată afilierea cu drepturi depline, Alianța ajungând astfel, în 2023, să numere 11 membri. Conducerea AISR și-a exprimat deschiderea de a coopta în rândul membrilor și alte companii interesate.

Alina Mihai, director executiv AISR, a prezentat celor prezenți acțiunile pe care le-a întreprins în decursul anului 2022, dar și provocările pe care le are acum industria:

“Un aspect foarte important îl reprezintă finalizarea discuțiilor pentru Ordonanța de Urgență care cuprinde și tratamentul semințelor pentru export cu substanțe neomologate în România, dar omologate în țara de destinație. De asemenea, vom continua să facem un lobby permanent și campanii privind conștientizarea de către publicul larg privind noile tehnici genomice și urmărim îndeaproape apariția draftului legislativ în domeniu. Vom continua campaniile de conștientizare privind folosirea de semințe certificate, pentru că reprezintă în continuare o problemă. Totodată, ne exprimăm îngrijorarea privind noile prevederi din PNS, având în vedere că din 2024, fermierii vor fi obligați să facă rotația culturilor, inclusiv la porumb sămânță (GAEC 7), iar industria semințelor va fi afectată.  Profităm de acest prilej și vrem să anunțăm că industria este îngrijorată inclusiv cu privire la faptul că, în acest an, 10% din suprafață ar trebui dedicată culturilor fixatoare de azot, și trebuie discutată disponibilitatea semințelor.”

În cadrul evenimentului, conducerea AISR a anunțat că, în acest an, a fost semnat un acord de colaborare cu Croplife Europe.

Francesca Minniti – reprezentant Euroseeds, a vorbit celor prezenți despre rolul cheie pe care îl are sectorul semințelor din UE în prezent, dar și despre importanța asociațiilor de semințe în cadrul Euroseeds, în structura sa regăsindu-se 35 de asociații naționale de semințe, printre care și AISR.

“Politica de advocacy pe mai multe niveluri, de la Bruxelles în tările membre, dar și din tările membre la Bruxelles, este fundamentală pentru a obține un impact pozitiv pentru industria noastră, deoarece ceea ce pledează Euroseeds la Bruxelles trebuie să aibă rezonanță la nivel national, căci acolo este implementată legislația UE. Asociațiile naționale din Euroseeds sunt de importanță strategică pentru a asigura alinierea și consistența pozițiilor: ceea ce este discutat și prezentat instituțiilor UE de către secretariatul Euroseeds trebuie discutat și prezentat instituțiilor naționale ale statelor membre.”

Alianța Industriei Semințelor din România mulțumește, pe această cale, tuturor celor care au fost prezenți și vă asigurăm de o bună colaborare în continuare!  Împreună semănăm viitorul!

 

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole