Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vine cu o serie de clarificări importante în privința depunerii documentațiilor tehnico economice de către solicitanții de finanțări din fonduri europene.
În conformitate cu Hotărârea nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) se întocmește în cazul intervențiilor la construcții existente, fără a fi vizată extinderea acestora, și are la bază expertiza tehnică a construcției/construcțiilor existente.
În cazul lucrărilor de construcții pentru realizarea unui obiectiv nou de investiții, precum și în cazul unui obiectiv mixt de investiții, care cuprinde lucrări de construcții pentru realizarea unuia/mai multor obiecte noi de investiții, precum și lucrări de intervenții asupra uneia/mai multor construcții existente, inclusiv modernizare și extindere a unei clădiri existente, se întocmește Studiu de fezabilitate (SF), cu precizarea că, în cel de-al doilea caz (obiectiv mixt de investiții), studiul de fezabilitate va fi completat cu elementele specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, preluându-se, în cadrul documentației tehnice (SF), soluțiile tehnice și măsurile stabilite în expertiza tehnică a construcției existente, și, după caz, a auditului energetic.
În funcție de situația vizată de cererea de finanțare, se va încărca una din cele două documentații tehnico-economice menționate mai sus.
În situaţia în care, prin proiect, se propun doar achiziții simple care reprezintă dobândirea, în urma aplicării unei proceduri de licitație, respectiv de selecție de oferte /conform bazei de date cu prețuri de referință aplicabilă PS 2023-2027, publicată pe site-ul AFIR, de către beneficiarul privat al finanțării prin PS 2023-2027, a unor bunuri/echipamente, mijloace de transport specializate (după caz), mașini, utilaje și instalații tehnologice cu montaj (fără autorizație de construire)/fără montaj și servicii, alte servicii decât consultanța, dacă este cazul, prin atribuirea unui contract de achiziție, nu se va depune o documentație tehnico-economică, dar se vor prezenta caracteristicile tehnice şi tehnologice ale echipamentelor vizate prin proiect, în câmpul dedicat din cererea de finanţare (secţiunea A4 – Descrierea proiectului).
În cadrul Ghidurilor Solicitantului și a procedurilor de verificare s-a utilizat, în sens generic, noțiunea de „studiul de fezabilitate” cu referire la documentațiile tehnico-economice ce fac obiectul Hotărârii nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ ale cărui prevederi prevalează, mai precizează reprezentanții AFIR.