Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru beneficiarii de finanțări AFIR

INVESTALIM, AFIR, finanțări, Adrian Chesnoiu, bani în plus fermierilor, finanțări AFIR, finanțare AFIR

Beneficiarii de finanțări AFIR prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) care nu pot documentele emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare la dosarul ultimei cereri de plată, le pot transmite în maximum 12 luni de la primirea notificării cu privire la confirmarea plății, a transmis, luni, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Astfel, conform procedurilor simplificate privind verificarea cererilor de plată în vedera decontării, beneficiarii de finanțări AFIR prin PNDR 2020 vor depune la dosarul ultimei cereri de plată, împreună cu documentele doveditoare ale inițierii demersurilor de obținere a acestora, și Angajamentul beneficiarului cu privire la prezentarea avize, autorizații, certificate prin care comunică imposibilitatea depunerii avizelor/autorizațiilor la ultima tranșă de plată, cu obligația prezentării acestora la Oficiile județene sau la Centrele regionale ale AFIR în termen de maxim 12 luni de la data primirii notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății.

 „Am modificat procedurile noastre interne astfel ca beneficiarii PNDR să facă dovada la ultima cerere de plată că au depus solicitările în vederea obținerii avizelor – de mediu, sanitar, sanitar-veterinar – urmând ca, pe baza unui angajament, aceștia să depună în cursul anului 2026 respectivele avize. În felul acesta am putut veni cu un nou sprijin concret pentru fermieri, pentru procesatori, pentru autoritățile publice locale care vor finaliza investițiile pentru care au primit finanțare nerambursabilă, mai ales că eliberarea acestor avize este în responsabilitatea instituțiilor statului”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.  

Reprezentații AFIR precizează că, în situația în care beneficiarii nu vor putea depune avizele, autorizațiile, certificatele, documentele specifice emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare în termenele acceptate și asumate prin Angajament, Agenția va fi obligată să rezilieze contractele de finanțare ale respectivilor beneficiari și să dispună constituirea debitelor pentru recuperarea sumelor acordate până la data respectivă.

„Subliniem faptul că, în conformitate cu regula finanțărilor europene N+3 aplicabilă PNDR, fondurile alocate României de către Comisia Europeană prin FEADR pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, prelungit cu perioada de tranziție până în anul 2022, nu vor mai putea fi utilizate după data limită de 31 decembrie 2025, iar sumele rămase neconsumate vor fi dezangajate”, se mai menționează în comunicatul AFIR.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.