Bani grei pentru crescătorii de ovine! Ce se pregătește pentru anul 2026

subventii apia crescatorii de oi ovine oi si capre oieri ANZ

În ciuda problemelor legate de focarele de boli apărute în ultimul an, cererea pentru ovinele românești crește spectaculos pe piețele externe, confirmând potențialul zootehnic al României în regiunea nord-africană. Potrivit președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, țara noastră a reușit să deschidă și să consolideze parteneriate importante cu Tunisia și Algeria, două piețe unde carnea de oaie românească este tot mai apreciată.

”Săptămâna trecută am avut o delegație din Tunisia, o delegație mixtă, și am mers în mai multe județe și le-am prezentat ceea ce avem, de la abatoare la ferme. Săptămâna aceasta, au venit reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Economiei să încheie contracte pentru exportul cu Tunisia, preponderent pe carne. Acesta este marele aventaj, pentru că plus valoarea rămâne în România. Avem abatoare care sacrifică halal, pentru a le satisface dorințele religioase”, a precizat Alexandru Bociu, la AGRO TV.

România – furnizor strategic de ovine pentru piețele musulmane

Cooperarea cu statele nord-africane vine într-un moment în care tot mai multe țări din regiune caută parteneri siguri pentru aprovizionarea cu carne proaspătă și animale vii. România are avantajul unor efective importante de ovine, dar și al infrastructurii de abatoare certificate halal, care respectă standardele cerute de partenerii musulmani.

După succesul din Algeria, unde anul acesta au fost exportate aproximativ 400.000 de capete de ovine românești pentru sărbătorile religioase, cererea pentru 2026 se anunță uriașă: 1,5 milioane de capete.

”Mai mult, am deschis piața cu Algeria, unde am reușit să ducem aproximativ 400.000 de capete de ovine la sărbătoarea lor anul acesta. Există o cerere de 1,5 milioane de capete de ovine pentru anul 2026. Pe această cale, le mulțumesc fermierilor mari și mici care dau dovadă de seriozitate, pentru a putea să răspundem nevoile altor țări”, a mai subliniat președintele ANSVSA.

Exporturile de carne halal – oportunitate de creștere pentru fermele românești

Pe lângă exporturile de animale vii, România își consolidează poziția și pe segmentul de carne procesată halal, cu valoare adăugată mai mare. Abatoarele românești certificate internațional pot astfel să livreze carne finisată conform cerințelor religioase specifice piețelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

5 comentarii

  1. Da, într-adevăr vin bani grei, dar nu pentru fermierii, pentru cei ce muncesc, ci pentru șmecherii care vor încheia contracte cu țările respective. Ei își vor umple buzunarele și la ei vor atârna greu, nu la sărmanii fermierii. E drept câteva firimituri vor primii și ei de la marele ospăț, însă grosul se va împărți celorlalți. Așa a fost și înainte, așa e și acum, si așa vă rămâne, sunt f.multi „sacali’ care te sfâșie și te jupuiesc. Mie f.greu să cred că fermierul român vă primi prețul din contract. La abator duci un animal și-l dai la randament, constați că carcasă e doar 40- maxim 42 la sută din greutatea vie a animalul tăiat, dar nu ai cum sa protestezi, mai ai și scazamand 2-4 la sută din greutatea carcase, mai se scad și cârligele. Pielea, organele interne nu ți le plătesc, se mai taie un pic de la poale, de pe la coada, că e prea lungă sau prea groasă , se mai scurtează un pic pe la gat, mai dispar câteva fleici de pe la piept , se mai curăță prin interior, și uite așa ajung la o carcasă de zici că e de la un sugar nu de la animal matur. Dej, oameni suntem și trebuie să trăim toți….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.