AFIR, anunț de ULTIMĂ ORĂ: Decontări de peste 276 de milioane de euro!

AFIR, finanțări instalarea tinerilor fermieri, fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează că a transmis la sfârșitul lunii ianuarie 2023 către Comisia Europeană solicitarea pentru decontarea a 276.835.617 euro.

Potrivit unui comunicat AFIR remis vineri redadcției AgroTV, această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în anul 2022, în perioada 16 octombrie – 31 decembrie, către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții eligibile în agricultură și în mediul rural, dar și pentru măsurile de mediu și climă.

Declarația de cheltuieli transmisă Comisiei cuprinde totalul plăților efectuate de AFIR în trimestrul IV din 2022 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile au fost efectuate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) cu suma de 261,2 milioane de euro, precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu 15,6 de milioane de euro.

Conform procedurilor de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 16 octombrie – 31 decembrie 2022 a fost încărcată direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală.

„Precizăm că, până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,6 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii prin Programul Național de Dezvoltare Rurală în intervalul 2014 – 2022”, se mai arată în comunicatul AFIR.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.