AFIR a triplat sumele pentru despăgubiri, față de 2019, în zonele afectate de secetă

despagubiri de seceta

În județul Iași, fermierii care au solicitat despăgubiri de secetă de la AFIR, în acest an, vor primi o sumă triplă față de cea acordată în anul 2019.

De asemenea, numărul beneficiarilor este mai mare în acest an întrucât seceta a distrus suprafețe însemnate de culturi agricole, fiind vorba de aproximativ 10.000 de hectare, pentru care fermierii vor primi 150.000 de euro. 
Fondurile nerambursabile acordate prin AFIR pentru gestionarea și prevenirea riscurilor la nivelul exploatațiilor sunt mai mari față de anul 2019 spun reprezentanții APIA. Mai trebuie precizat că, fermierii au solicitat mai multe fonduri europene, drept despăgubiri pentru secetă, disperați fiind după ce culturile au fost calamitate din cauza secetei. 
Reprezentanții APIA precizează că ieșenii au depus 53 de cereri, triplu față de anul 2019, când a mai fost o sesiune deschisă în cadrul submăsurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor”, derulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Cererile depuse la nivel național se ridică la o valoare totală de aproximativ 5,7 milioane de euro, beneficiari fiind 2.574 fermieri. Față de anul 2019, numărul de solicitări și suma care va reveni beneficiarilor este de aproape 4 ori mai mare. 
Până în prezent, au fost deschise două sesiuni de primire a cererilor de finanțare, depunându-se în total 7.809 de cereri de finanțare, cu o valoare de 15,8 milioane euro. Dintre acestea, 5.720 de cereri, cu o valoare de 11,2 milioane euro, au fost admise pentru finanțare conchid cei de la APIA Iași.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.