27 octombrie 2021 - 11:19

Adrian Oros, răspuns DUR pentru criticii Ordinului ”5 porci în gospodărie”

După ce a fost publicat Ordinul 24/2021, care stabilește tipurile de exploatații de suine în România, printre care și condiția ca gospodăriile să crească maximum 5 porci, fermierii și gospodarii din întreaga țară au avut reacții vehemente la adresa Ministerului Agriculturii. Asaltat de mesajele primite, ministrul Adrian Oros a venit cu un răspuns dur, în care ține să lămurească o serie de aspecte și motivații care au condus la acest Ordin. Iată mesajul integral publicat pe pagina de facebook a ministrului agriculturii.

”Doar SAMSARII și PSD-știi sunt deranjați de noua reglementare, de aceea dezinformează.
 
După ce a umplut România de Pesta porcină africană și a distrus creșterea porcului, acum PSD sare în ajutorul samsarilor.
 
Între 2017-2019, în România, Pesta porcină africană s-a răspândit în toată țara, producând pagube imense. Așa a vrut PSD.

Doar 25% din carnea consumată se produce în țară, restul de 75% îl importăm. Așa vrea PSD.

 
Au fost uciși până acum 740.000 de porci, au falimentat zeci de fermieri români, iar statul a plătit despăgubiri de sute de milioane euro. Așa vrea PSD.
 
Deficitul comercial la carnea de porc este de peste 550 mil euro. Deci, se scot din țară, anual 550 mil euro pentru a cumpăra carne de porc. Așa vrea PSD.
 
Pentru a stopa evoluția acestei boli, pentru a diminua pierderile economice uriașe și pentru a relansa creșterea porcului în România trebuie să se respecte regulile de către toți crescătorii de porci și să se controleze numărul mistreților. Asta vrea Guvernul și crescătorii corecți!
 
Noua reglementare nu schimbă nimic pentru 98% dintre crescătorii de porci. Atât pentru cei care cresc porci pentru consum familial în gospodăriile țărănești, cât și pentru fermierii care fac creștere și comerț cu porci și respecta legea.
 
Interesul PSD este de a importa in continuare carne de porc, iar cei care plimba ilegal animale și boli prin țara sa își continue activitatea”, a scris Adrian Oros.
 
Reamintim că Ordinul 24 se află, deocamdată, doar în stadiu de proiect. Crescătorii de porci au lansat și o petiție semnată, până în acest moment, de peste 3700 de persoane, prin care cer ca acest Ordin să nu fie pus în aplicare.
  1. DIRECTIVA 2008/120/CE A CONSILIULUI
    din 18 decembrie 2008
    de stabilire a normelor minime de protecție a porcilor
    Articolul 3
    (1) Statele membre garantează faptul că toate crescătoriile respectă următoarele cerințe:
    (a) suprafața liberă de teren pe care animalul se poate mișca, destinată fiecărui purcel înțărcat sau porc adult crescut în grup, cu excepția purcelelor și a scroafelor, trebuie să fie de cel puțin:
    Greutatea animalului viu (în kg) m2
    Cel mult 10 0,15
    Peste 10, dar nu mai mult de 20 0,20
    Peste 20, dar nu mai mult de 30 0,30
    Peste 30, dar nu mai mult de 50 0,40
    Peste 50, dar nu mai mult de 85 0,55
    Peste 85, dar nu mai mult de 110 0,65
    Peste 110 1,00

Comments are closed.