13 aprilie 2021 - 15:35

Se schimbă regulile pentru crescătorii de porci- noile reglementări sunt radicale

Ministerul Agriculturii vine cu Precizări referitoare la Ordinul 24/2021 privind stabilirea tipurilor de exploatații de suine (porci), în România.

Această reglementare vine să îi protejeze pe cei care cresc porci pentru consum familial în gospodăriile proprii, cât și pe cei care au ferme comerciale (mici și mari) și respectă normele legale (peste 98%). Pentru ei nu se schimbă nimic.

Evoluția Pestei porcine africane în România a produs în 4 ani pierderi imense economiei românești și a cuprins tot teritoriul țării.

Au fost ucise peste 700.000 animale, de la debutul bolii în anul 2017.

Deficitul balanței comerciale la carnea de porc a ajuns la peste 500 milioane de euro anual.
România produce doar 25-27% din necesarul de consum. Importăm 75 % din carnea care se consumă în țară, deși avem un potențial imens.

Pentru controlul și eradicarea pestei porcine africane sunt necesare măsuri stricte de restricționare a circulației porcilor domestici și gestionarea numărului de mistreți.

Acest ordin reglementează creșterea și mișcarea porcilor domestici.

Ordinul clasifică exploatațiile de porci:
1. Exploatații non-comerciale (gospodăriile țărănești), unde pot fi crescuți pentru consum familial până la 5 porci. Pentru acestea nu se schimbă nimic.
2. Exploatații comerciale, unde sunt crescuți porci pentru comercializare. Acestea trebuie să îndeplinească norme minime de biosecuritate unde trasabilitatea să poate fi ușor verificată. De asemenea, luarea unor măsuri sanitare veterinare, în cazul apariției unor boli majore, să fie eficientă.

Ordinul vine să pună în legalitate activitatea a maximum 2% din crescători, obligând la respectarea unor norme minime de biosecuritate, pentru protejarea celorlalți 98%, care cresc porci pentru consum familial sau au ferme comerciale și respectă legea.

De asemenea, ajută la controlul și eradicarea Pestei porcine africane în România, la diminuarea pierderilor financiare și la relansarea creșterii porcului în România, pentru a acoperi măcar consumul intern.

Vă reamintim că un proiect al Ministerului Agriculturii provoacă neliniște în rândul crescătorilor de porci. Potrivit actului normativ, oamenii nu mai au voie să țină mai mult de 5 porci, în gospodărie, fără drept de reproducere, de înmulțire. Practic, țărani, după ce vor sacrifica toți cei 5 porci,  vor rămâne fără alții, fiindcă nu vor avea de unde sa cumpere alții. În doi ani va dispărea porcul crescut în gospodărie.

Autoritățile române vin doar cu această decizia care va distruge gospodăria celor care nu au nicio altă sursă de venit, dar nu vin cu un plan de sprijin pentru a-l ajuta pe țăran sa subziste și. Sa se dezvolte! 

De la acest număr în sus, 5, ograda se transformă în exploatație comercială, ceea ce presupune respectarea unor reguli de bio-securitate stricte. Cum ar fi dușul obligatoriu pentru proprietar, înainte să intre în cocina porcilor. În plus, spații de anesteziere şi sacrificare. Autoritățile spun că doar așa putem scăpa de gripa porcină.
 

Doar cinci porci au voie în ograda gospodarilor. Unul singur în plus va transforma curtea în exploataţie comercială, iar proprietarul va fi nevoit să aibă un filtru de securitate, medic veterinar angajat şi două garduri în zona animalelor.

Prevederile Ordinului 24, deocamdată în stadiu de proiect

Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României prevede:

ART 1 a) Exploataţie comercială de suine-exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar

Art. 2. Responsabilitatea trecerii dintr-un tip de exploataţie în altul, aşa cum sunt prevăzute la art.1, intră în obligaţia crescătorilor de suine

Regulile sunt însă mult prea stricte! 

În acest sens a fost lansată și o petiție online semnată de 1590 de persoane.

Petiția se adresează Dl. Adrian Oros, ministrul agriculturii, Dl. Florin Cîțu, Prim-Ministrul României, Dna. Anca Dragu, Președintele Senatului României, Dl. Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților și Dl. Klaus Johannis, președintele României. 

”Subsemnații semnatari ai prezentei petiții, gospodari, țărani și reprezentanți ai celor care muncesc în gospodăriile proprii, fără altă sursă de venit. 

Solicităm o revizuire în regim de urgență a Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul Românie. 

Necesitatea urgenței revizuirii actului :

Satele României sunt unitățile locative cele mai slab dezvoltate din Uniunea Europeană. Nu exista locuri de munca, nu există proiecte de dezvoltare. Gospodarul român subzista doar cu ce produce olin gospodăria proprie. E bătrân, copiii i-au plecat sa lucreze pământuri prin țări străine! Dacă îl sacrificați în interesul celor bogați, al marilor exploatări, va muri, iar satul romanesc va dispărea! 

Nu distrugeți! Toată agricultura României a fost distrusă după 1989, iar țăranul român încă de atunci se chinuie sa supraviețuiască, sa se pună pe picioare doar cu puținul muncii lui! E ușor să distrugi! 

Veniți cu soluții, propuneți proiecte prin care gospodarul român sa se dezvolte, să-și înființeze propria exploataţia comercială , sa poată fi fiscaliat, sa poată produce produse sănătoase pentru copiii noștri, ai tuturor! 

Cati bani credeți ca face țăranul român din 6 (sase ) porci, încât sa angajeze și personal, și medic veterinar și sa facă și investitii de infrastructura??! OPRIȚI ACEASTĂ ABERAȚIE! 

  1. In toate țările civilizate , Țăranu nu creste porci , doar exploatațiile comerciale . Care aduc bani la PIB-ul țării . Daca vrei sa ai o economie competitiva .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.