
AZI, în sfârșit, plăți APIA pentru crescătorii de animale!

O veste bună pentru crescătorii de animale în legătură cu mult așteptatele plăți APIA: Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 și trimestrul III 2024.
Potrivit unui comunicat al APIA remis marți redacției AgroTV, suma plătită este în valoare de 39.707.223,20 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Deocamdată, pentru fermierii care așteaptă plăți APIA aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii sau eco-schemelor din sectorul zootehnic nu există încă din partea Agenției vreun semn concret că își vor primi banii mai devreme de termenul prevăzut de lege – 30 iunie 2025.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























