
Mai trebuie Florin Barbu să rămână în fruntea MADR? Ce spun fermierii

În contextul politic incert din acest moment, un singur lucru este sigur în acest moment, acela fiind faptul că se va forma o nouă coaliție în Parlamentul României în perioada următoare, care va duce la instituirea unui nou Guvern. În aceste condiții, deja încep speculațiile în spațiul public legate de cine va rămâne pe pozițiile pe care le ocupă în acest moment și cine va pleca, iar situația ministrului agriculturii, Florin Barbu, nu este tranșată în aceste momente.
Până când se va lua o decizie politică, AGRO TV, prin inițiativa jurnalistului Ovidiu Ghinea, a încercat să ia pulsul din partea fermierilor cu privire la activitatea lui Florin Barbu în fruntea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Pe de-o parte, unii sunt mulțumiți cu privire la unele decizii curajoase și rapide pe care și le-a asumat șeful MADR, însă există și nemulțumiri legate de mandatul său.
”Noi am început demersurile cu sistemul antigrindină din 2010. Domnul ministru Barbu este singurul care a avut curajul să oprească acest sistem. Din acest considerent, noi îl vom sprijin de câte ori va avea nevoie. În fermierii prahoveni va avea întotdeauna un sprijin. Referitor la cei 1.000 de lei (despăgubirile pentru secetă – n.r.), să știți că nu a fost ușor, au fost foarte mulți bani, a fost un efort major din partea statului român. Și din punctul acesta de vedere, are o bilă albă din partea noastră.
A avut și ezitări după părerea mea, n-a fost pentru NTG-uri și a greșit. Dar în general ascultă de fermieri, analizează ce spunem noi și în general ne ajută”, a precizat Adrian Mocanu, fermier din județul Prahova, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Cel mai mare atu al lui Barbu par a fi măsurile concrete de sprijin pe care le-a luat în unele momente delicate pentru sectorul agricol. Pe de altă parte, fermierii critică lipsa implementării unei strategii pe termen lung în agricultura românească, de care Florin Barbu se face vinovat, la fel ca predecesorii săi.
”Eu aș împărți activitatea ministrului în două. Ca pompier pentru agricultura românească în acest an, la câte incendii (secetă, calamități, inundații) au fost, s-a mișcat bine. Nu am ce să spun, deciziile au venit rapid, chiar dacă mai crea câte unul să fie cârcotaș, deciziile au venit și a fost un efort fantastic. Vorbim de o situație când banii au fost destul de dijmuiți și toată lumea a tras la buget.
Ceea ce consider eu că este o bilă neagră pentru care nici ministrul Florin Barbu n-a trecut clasa, cum n-au trecut-o nici predecesorii, este că pe partea de strategie avem probleme. Eu nu spun cum ar trebui făcută, dar ar fi trebuit să se ia o decizie pe următoarele: instrumentul de management al riscului, legea arendei, legea creditului funciar, investițiile și ajutorul de stat pentru reindustrializarea agriculturii etc. Dar aici aș vrea să vin cu un asterisc. Nu ministrul are trebui să vină cu aceste lucruri, ci partidul. Pentru că uitați-vă, PAC-ul acesta l-am negociat sub trei miniștri. A venit Chesnoiu cu o filosofie, a venit Daea și a schimbat folosofia, a venit Barbu, a schimbat-o parțial pe a lui Daea și ave venit cu alta. Normal era ca partidul să aibă o strategie”, a subliniat Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Ar trebui că cine vine la Ministerul agriculturii sa țină cont de irigații avem apa dar n-avem un program de durata care sa implementeze la executarea în fiecare an a unui număr de hectare irigate și atunci nu mai cheltuim bani pe seceta și avem productie