Finanțări AFIR: 57,7 milioane de euro pentru 59 de proiecte! Află cine sunt câștigătorii!

AFIR fonduri europene, scheme de sprijin, finanțare, instalarea tinerilor fermieri achizitia de utilaje, finanțări AFIR, finanțări nerambursabile, calendar fonduri europene, calendarul AFIR, cheltuieli, fonduri, finanțare, DR-12

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat rapoartele de selecție a proiectelor de investiții care au fost depuse în perioada 1-31 ianuarie 2024 pentru finanțări prin intervențiile DR-27 și DR-28 din Planul Strategic 2023 – 2027.

Conform celor două rapoarte, 59 de proiecte în valoare de 57,7 milioane de euro au fost selectate în vederea finanțării pentru înființarea sau modernizarea infrastructurii rutiere agricole și a celei de interes local, se arată într-un comunicat al AFIR remis joi redacției AgroTV.

Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a investițiilor depuse în cea de-a treia etapă a sesiunii intervenției DR-27 – „Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricole” și după soluționarea contestațiilor primite, 19 proiecte de investiții în drumuri agricole au fost selectate pentru a primi o finanțare totală în valoare de 18,5 milioane de euro.

De asemenea, conform Raportului de selecție aferent celei de a III-a etape a sesiunii pentru DR-28 – „Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural”, au fost selectate 40 de proiecte pentru infrastructura rutieră din mediul rural care vor primi fonduri în valoare totală de 39,2 milioane de euro.

 „În cadrul sesiunilor pentru finanțarea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii rutiere, fie de tip agricol prin intervenția DR-27, fie de interes local prin intervenția DR-28, am primit la AFIR 643 de propuneri de investiții pentru care s-au solicitat 631,3 milioane de euro. Având o alocare totală de aproximativ 300 de milioane de euro, am fost nevoiți să aplicăm o selecție a proiectelor declarate eligibile în funcție de criteriile menționate în Ghidurile solicitantului. Astfel, au fost selectate pentru finanțare 306 proiecte depuse în etapele lunare I, II și III ale sesiunii 01/2023, a căror valoare ajunge la 300 milioane de euro. Dintre acestea, AFIR a contractat deja 239 de proiecte pentru care vom acorda o finanțare totală de peste 234 de milioane de euro”, a precizat directorul general al AFIR, Dan-Florin Scarlat, în comunicatul citat.

Rerezentanții AFIR menționează că proiectele de înființare și de modernizare a infrastructurii rutiere agricole și de interes local s-au depus online pe www.afir.ro în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare (sesiunea 01/2023) deschisă în trei etape lunare succesive, în intervalul 2 noiembrie 2023 – 6 ianuarie 2024, iar fondurile alocate s-au epuizat înainte de termenul limită).

În cele trei etape lunare, AFIR a primit online 188 de cereri de finanțare în cadrul intervenției DR-27, cu o valoare ce depășește 184 de milioane de euro, alocarea financiară fiind de 100 de milioane de euro. AFIR a încheiat deja 78 de contracte de finanțare pentru acest sector, în valoare de 76,6 milioane de euro.

Totodată, prin DR-28, s-au depus în sistemul informatic al Agenției în cadrul celor trei etape lunare 455 de proiecte însumând 447 milioane de euro, la un buget alocat de 201 milioane de euro. Până la acest moment, AFIR a semnat cu beneficiarii 161 de contracte de finanțare în valoare de 157,6 milioane de euro.

 „Prin proiectele selectate pentru finanțare, AFIR va acorda fonduri nerambursabile pentru înființarea sau modernizarea a peste 1.300 km de infrastructură rutieră agricolă și de interes local. Mai exact, vom avea 478 km de drumuri noi care vor deservi exploatații agricole, precum și 832 km de drumuri de interes local, respectiv străzi, drumuri vicinale și drumuri comunale, care vor asigura un impact social și economic semnificativ la nivelul comunităților din mediul rural”, a subliniat șeful AFIR, Dan-Florin Scarlat.

Reamintim că finanțarea acordată pentru construcția, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenția DR-27, precum și a rețelelor de drumuri de interes local prin intervenția DR-28 este 100% nerambursabilă, iar valoarea maximă a unui proiect nu poate depăși 1.000.000  de euro.

Pentru a afla care sunt proiectele câștigătoare aferente celor două linii de finanțare, DR-27 și DR-28, din PS 2027, consultați rapoartele de selecție accesând linkul www.afir.ro >> RAPOARTE >> Selectie.

Citește și Liniile de finanțare care au dispărut de la AFIR – Ce fermieri nu mai primesc fonduri europene

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.