Uleiul de trandafir bulgăresc considerat substanță chimică. Bulgarii revoltați cer excepție de la regula europeană

Indiferent de originea lor biologică, uleiurile esenţiale, inclusiv uleiul de trandafir bulgăresc, sunt în prezent tratate ca substanţe chimice, acestea fiind înregistrate la Agenţia Europeană pentru Produse Chimice. Astfel, Bulgaria nu va sprijini propusul regulament european privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, decât dacă se obține o derogare pentru uleiurile esenţiale.

Acest lucru a fost evidențiat miercuri, în perioada de timp alocată întrebărilor în Parlament, când viceprim-ministrul pentru finanțarea UE, Atanas Pekanov, a răspuns la o întrebare a formațiunii Vazrazhdane privind temerile cultivatorilor şi procesatorilor de trandafiri bulgari cu privire la anticipata schimbare a regulamentului european.

În 2022, CE a prezentat o propunere de modificare a regulamentului european privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor și amestecurilor. Un aspect esenţial este definiţia unei substanţe cu mai mult de un ingredient, a spus Pekanov. Indiferent de originea lor biologică, uleiurile esenţiale, inclusiv uleiul de trandafir, sunt în prezent tratate ca substanţe chimice, sunt înregistrate la Agenţia Europeană pentru Produse Chimice şi sunt clasificate în patru clase de pericol, a spus Pekanov. El a adăugat că noua abordare ar putea schimba această clasificare şi ar putea afecta utilizarea acestora.

Uleiul de trandafir bulgăresc ar putea da startul excepțiilor de la regulă

În prezent, experţii de la Ministerul Economiei lucrează intens, la nivel politic şi de experţi, pentru a promova textele din regulamentul propus care să schimbe impactul negativ al utilizării uleiurilor esenţiale, a spus Pekanov. El a subliniat că este extrem de important ca mai multe state membre să ia măsuri comune pentru a obţine scutirea dorită.

„Dacă nu se ajunge la o excepţie care să răspundă preocupărilor noastre, Bulgaria nu poate sprijini regulamentul propus”, a spus Pekanov.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

 

Sursa foto: l’Echo

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.