
A plouat cu amenzi la un târg ilegal de cai!

Un târg de cai organizat ilegal în localitatea bistriţeană Sărăţel a fost întrerupt, duminică, de poliţişti, transmite AGEPRES.
„La data de 8 mai, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au organizat o acţiune de verificare a unui târg de cai. Activităţile de control au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean şi au beneficiat de suportul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud. Întrucât s-a constatat faptul că târgul se desfăşoară fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege şi fără autorizaţie de funcţionare, poliţiştii au luat măsura opririi activităţilor şi evacuării tuturor persoanelor şi animalelor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ, în cadrul acțiunii au fost verificate 58 de cabaline şi au fost legitimate 34 de persoane, poliţiştii aplicând 37 de sancţiuni, în valoare totală de 53.500 de lei, pentru încălcări ale legii privind protecţia animalelor, ale normelor sanitare veterinare, ale Codului rutier, ale unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală şi pentru fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsuri complementare, au mai fost reţinute patru permise de conducere şi a fost confiscată suma de 1.250 lei de la un operator economic.
Potrivit IPJ, este al doilea eveniment de acest gen oprit de poliţişti în ultima săptămână, un alt târg ilegal de cai fiind organizat în data de 1 mai în localitatea Budacu de Jos.
Poliţiştii au beneficiat, în cadrul acțiunilor desfășurate, de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Sursa foto: IPJ Bistrița-Năsăud
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























