Noi informații privind domeniul abatorizării de animale și păsări

porc

Experții care activează în domeniul abatorizării de animale și păsări trebuie să știe că, în luna aprilie a acestui an, în comparație martie 2021, numărul sacrificărilor s-a majorat la bovine, porcine, ovine şi caprine şi a scăzut la păsări, iar greutatea în carcasă a crescut la toate speciile.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, 7 iunie 2021, de această dată față de aceeași lună a anului 2020, în aprilie anul curent, numărul bovinelor sacrificate a crescut cu 2%, iar greutatea în carcasă doar cu 1%, dar raportat la martie 2021, acestea au crescut cu 18,6%, respectiv cu 27,5%.

La specia porcine, în luna aprilie 2021 s-au sacrificat cu 11,4% mai multe animale, iar producţia de carne de porc consemnată a fost cu 11,5% mai mare faţă de aceeași lună a anului trecut. Comparativ cu luna anterioară (n.r. – martie 2021), sacrificările au crescut cu 0,3%, iar producţia de carne de porc a fost cu 2,1% mai mare.

Tot la capitolul animale, cu privire la sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o scădere cu 1,8% faţă de aprilie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 3,7% mai mică. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut de 8,3 ori, iar greutatea în carcasă de 7,3 ori.

Conform sursei citate, sacrificările de păsări au crescut cu 2% şi producţia de carne cu 2,8% faţă de aprilie 2020, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au scăzut cu 0,6%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 2,7%.

Greutatea medie în carcasă consemnată în luna martie 2021 a fost de 166,6 kilograme la bovine, 93 kilograme la porcine, 9,7 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.

Greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.