Peste 2 tone de trufe din Gorj, așteptate în restaurantele de lux din Europa

trufe

Pădurile din Gorj adăpostesc un ingredient aflat la mare căutare în marile restaurante din Europa de Vest: trufele.

Direcția Silvică Gorj are în vedere cesionarea dreptului de recoltare a trufelor comestibile de pe raza pădurilor statului, iar interesul pentru obținerea contractelor este unul foarte ridicat, având în vedere prețul ridicat cu care poate fi vândut prețiosul ingredient, scrie Gazeta de Sud.

Pentru un kilogram de trufe, se pot obține de la câteva sute la câteva mii de euro, în funcție de calitate și mărime, iar cantitatea pe care Direcția Silvică estimează că poate poate fi recoltată, an de an, de pe suprafețele de pădure administrate de stat la nivelul județului Gorj se ridică la peste două tone.

Datorită domeniul silvic vast pe care îl deține, România este una dintre ţările cu cele mai multe trufe, în pădurile noastre fiind identificate nu mai puțin de zece soiuri de astfel de ciuperci.

Supranumite „diamantele pământului”, trufele pot fi recoltate de pe diferitele specii de arbori, de la adâncimi ce pot ajunde uneori la 30, 40 şi chiar 50 de centimetri. De aceea, recoltarea lor nu este o activitate prea ușoară, pentru aceasta fiind folosiţi câini special dresaţi să adulmece mirosul specific al ciupercii. Astfel, în funcţie de zona de căutare, de calităţile câinilor şi de priceperea căutătorilor, se pot recolta de la câteva grame, la câteva zeci de kilograme pe zi. Prețul este însă unul pe măsură, un kilogram de astfel de ciuperci ajungând să coste de la câteva sute la câteva mii de euro. Chiar și în anii cu producţii mari, trufele se vând cu 50-60 de euro per kilogram.

Sursa foto: gds.ro

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.