Trufele sunt cele mai pretioase ciuperci care cresc in natura. Romania este recunoscuta pentru trufele sale.
Speciile de trufe identificate pe teritoriul tarii, care prezinta interes comercial si culinar, sunt urmatoarele:
Tuber magnatum pico. Are un miros intens și culoare crem-maronie la exterior și roșiatic în interior.
Locul: Țara de baștina este Italia și Croația dar noi am reușit s-o identificam și pe teritoriul Romaniei în păduri bătrâne de stejar, tei și artari.
Perioada: Din octombrie până-n decembrie.
Observație: Acest soi de trufă este numit de cei pretențioși și regina trufelor.
Tuber Aestivum Vit – Trufă de vară. Are formă neregulată, la exterior de culoare maro spre negru, iar interiorul este împânzit de nervuri, de culoare alb-gri sau alb-galbui.
Locul: Aproape pe tot teritoriul Europei alcătuiește micoriza cu rădăcina stejarului, carpanului, alunului și a teiului.
Perioada: Din mai până-n septembrie.
Observație: Ce se recoltează până-n mijlocul lui septembrie se numește aestivum, iar cele recoltate mai târziu se numesc uncinatum.
Tuber Uncinatum. Are forma rotundă, miros mai profund, la exterior de culoare închisă, iar în interior culoare maro-roșiatic sau ciocolatiu cu aspect de marmură.
Locul: Corespunde cu locurile în care se găsește trufa de vară, pădurile de carpen, stejar. Îi plac solurile bogate în calcar.
Perioada: Din septembrie până-n decembrie.
Observații: – Prin secționare se observă diferența de culoare între Tuber Aestivum și Uncinatum.
Tuber Brumare Vit – Trufă de iarnă. Ca mărime este mai mică decât celelalte trufe cu miros de mosc, având exteriorul lucios de culoare maro închis sau negru-albăstrui. Interiorul fiind cărnos cu aspect de marmură, de culoare albicioasă sau gri-cenușie.
Locul: România, Ungaria, Iugoslavia, Franța, Italia.
Perioada: Din decembrie până-n martie.
Oservație: Preferă acelasi locuri ca și tuber aestivum.
Tuber Macrosporum – Trufă cu spori mari.
Locul: România, Ungaria, Spania, Franța, Italia, Iugoslavia.
Perioada: Din octombrie până-n decembrie.
Observație: Este o specie mai rar întâlnită deoarece este o trufă mai pretențioasă.
(Integral pe www.gazetadeagricultura.info)