Peste 10.000 de angajaţi din industria alimentară nu vor beneficia de majorări salariale prin legea care prevede creşterea salariului minim la 3.000 de lei, a afirmat Dragoş Frumosu, lider sindical Sindalimenta, în cadrul unui protest organizat joi în faţa Ministerului Agriculturii, la care au participat câteva zeci de persoane, informează AGERPRES.
Potrivit lui Frumosu, angajaţii din industria alimentară au fost departajaţi prin două coduri CAEN, conform directivelor europene, iar de creşterea salariului beneficiază, conform unei legi recent aprobate, doar angajaţii dintr-un singur cod.
„Vrem să ştim dacă a fost o eroare şi cum o putem îndrepta. O mare parte a angajaţilor din industria alimentară încadraţi în codul CAEN 10 beneficiază de prevederile acestei legi, respectiv salariu minim de 3.000 de lei cu taxe reduse conform ordonanţei de urgenţă date şi pentru construcţii. Mai multe categorii de angajaţi, încadraţi în codul CAEN 11, tot în industria alimentară, a băuturilor şi tutunului, din care fac parte apele minerale, sucurile de legume şi fructe, băuturile carbogazoase şi berea, nu beneficiază. Este anormal ca majoritatea angajaţilor din industria alimentară să beneficieze de prevederile legii şi o altă parte să nu beneficieze. În plus, şi cei din subramura pisciculturii au fost omişi”, a liderul Sindalimenta.
Acesta a explicat că, în urmă cu câţiva ani, codurile CAEN pentru activitățile din industria alimentară s-au împărţit, așa cum prevedeau cerinţele europene.
„Ministrul Agriculturii a fost iniţiatorul legii şi sper să găsim soluţii să îndreptăm. Dacă primim răspuns negativ, protestele vor continua, vom merge probabil şi ne vom adresa organizaţiilor internaţionale unde suntem afiliaţi, vom contesta legea la Curtea Constituţională şi, dacă nici aşa nu se va rezolva, probabil vom ajunge la o grevă generală în industrie”, a avertizat Dragoș Frumosu, care a arătat că nu mai puțin de 10.000 de persoane sunt discriminate în acest fel.
Legea a fost aprobată în Parlament, iar în acest moment se află la promulgare la Preşedinte.
„Noi sperăm să fie o ordonanţă de urgenţă, după ce o promulgă preşedintele, ca lucrurile să meargă mai repede. Există şi varianta ca legea să se întoarcă în Parlament şi apoi completată”, a mai spus Frumosu.
Potrivit liderului sindical, în lege mai există o eroare care va trebui corectată: într-un articol apare data de aplicare 1 iulie 2022, iar în altă parte, 1 ianuarie 2023.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a coborât în mijlocul protestatarilor pentru a-i invita la discuţii.
„Ştim problema pe care o aveţi, am dialogat asupra ei şi a fost decizia voastră să veniţi astăzi la Ministerul Agriculturii, dar Ministerul Agriculturii nu dă legi. Ministerul Agriculturii a fost iniţiator şi a prevăzut foarte bine ce a prevăzut în legea aceasta. În timpul dezbaterilor parlamentare ştiţi bine că nu a venit nicio propunere de la dumneavoastră. O să analizăm propunerile pe care le aveţi”, a spus Chesnoiu.
Ministrul Agriculturii le-a precizat însă protestatarilor și jurnaliștilor prezenți că modificarea legii este de competența Parlamentului.
„Este o lege aprobată de Parlamentul României, a fost trimisă spre promulgare, a parcurs toate etapele de dezbatere în circuitul parlamentar, iar la vremea respectivă ar fi putut să se facă propuneri de îmbunătăţire a actului normativ. Iată că aşa se întâmplă la noi, după ce apare legea lumea îşi dă seama că ar trebui îmbunătăţită. Suntem deschişi la dialog. Faptul că în trecut s-a spart industria alimentară în mai multe coduri CAEN nu a fost în dezbatere publică. Acum îi primesc, am o discuţie cu ei, dar nu Ministerul Agriculturii, ci Parlamentul dă legi”, a mai spus Chesnoiu.