Dacă pomicultura va continua trendul actual, în condițiile unei evoluții foarte bune, sectorul de profil din România ar putea să devină un motor principal al agriculturii locale, iar consumatorul va trebui să se „străduiască” să găsească mere poloneze în magazine.
De altfel, a precizat Aurel Onigaș, un pomicultor român, accesul şi interesul tot mai mare pentru fonduri europene vor face ca dezideratele de mai sus să devină realitate.
„Pomicultura este într-o evoluţie foarte bună, pozitivă. Cu banii europeni este într-un progres constant. În câţiva ani, va trebui să te străduieşti să găseşti mere poloneze în magazinele noastre, cu condiţia să meargă mai repede şi mai bine Măsura 4.1.a (investiţii în exploataţii pomicole – n. red.), dar se pare că nici aici nu sunt bani şi pronosticul meu poate se schimbă, însă dacă se finanţează constant, cum a început în urmă cu 2-3 ani, când am înfiinţat şi eu o livadă superintensivă printr-un proiect, cred că vor fi fructe multe româneşti pe piaţa din hipermarketuri chiar”, a declarat Aurel Onigaş, proprietarul Pombis, companie care deține livezi moderne, în cadrul ZF Agropower.
Antreprenorul a mai precizat în acest context că este foarte uşor să implementezi un proiect din fonduri europene, iar cererea este foarte mare.
„Am făcut cinci proiecte, iar cel pentru reconversie a fost de departe cel mai uşor de implementat”, a continuat pomicultorul.
În ceea ce privește predictibilitatea și profitabilitatea unui business în acest domeniu, Aurel Onigaș este de părere că doar cercetarea îl poate pune la adăpost de secetă pe producătorul autohton de fructe.
„Anul acesta arată foarte bine, parcă niciodată nu au arătat atât de bine, dar dacă vine acum un frig de 5-6 grade Celsius afectează cireşul. Cred că trebuie lucrat în cercetare, să dezvoltăm soiuri productive, rezistente la secetă“, a continuat el.
Nu în ultimul rând, antreprenorul este de părere că fermierii români au nevoie de un program naţional de protecţie anti-grindină, cât şi de companii care să asigure culturile împotriva îngheţului.
Totodată, la nivel legislativ, el crede că ar trebui modificată legea zilielilor, deoarece compania care lu crează cu zilieri trebuie să plătească impozit pe salarii şi contribuţia la asigurări sociale.
„Un zilier bun costă 150 de lei, dar eu plătesc vreo 250 de lei, cu banii pe care îi dau la stat”, a afirmat pomicultorul în cadrul emisiunii citate.
Chiar și așa, Onigaș a spus că se câştigă bani din pomicultură şi crede că în viitor lucrurile vor arăta mai bine.
Pombis deține livezi moderne, în sistem intensiv, pe o suprafaţă de 120 de hectare în judeţul Bistriţa-Năsăud, dintre care 70 de hectare de meri, 40 de hectare de pruni şi 10 de hectare cireşi. În total, compania are o suprafaţă cultivată de aproximativ 300 de hectare. De asemenea, are şi o fabrică sucuri, Alma.
În urmă cu doi ani, suprafaţa de livezi pe rod de la noi din țară era de 135.000 de hectare, iar specialiştii de profil susţin că până în 2034 România ar putea avea 60.000 de hectare de livezi moderne.
Potrivit experților, asta ar însemna o majorare cu peste 30% a producţiei de fructe, până la 2 milioane de tone.