Volumul lemnului exploatat in Romania, din nou in crestere

arbore

Volumul de lemn exploatat în România de operatorii economici atestați în exploatarea forestieră a crescut cu 8,8% în 2018 față de anul precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de AGERPRES. Potrivit acestora, în 2017, lemnul rotund a înregistrat cea mai mare creștere în volum de exploatare, de 12,2%.

Cea mai mare pondere din volumul total de lemn exploatat în 2018 au avut-o speciile de foioase (62,8%), în timp ce speciile de rășinoase au acoperit restul, adică 37,2%. Dintre speciile de foioase, lemnul de fag a fost în fruntea clasamentului, cu o pondere de 34% din totalul lemnului rotund exploatat.

Potrivit INS, creșterea cu 8,8% a volumului de lemn rotund exploatat în 2018 față de 2017 se datorează în principal speciilor de rășinoase care au avut o creștere de 12,2%, precum și speciilor de foioase, printre care fagul și stejarul, care au înregistrat, împreună, o creștere de 11,2%, cu o pondere de 44,2% din totalul de lemn rotund exploatat.

Portivit AGERPRES, principala destinație a lemnului rotund a fost reprezentată de bușteni, în proporție de 52,8%, urmată de lemnul pentru foc (34,7%).

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.