Viticultorii au speranțe mari! Anul acesta producțiile s-au dublat!

Anul acesta pare a fi unul bun pentru viticultorii din Dealu Mare, iar acest lucru îl garantează strugurii de calitate care promit producții duble față de anul trecut. După trei ani în care viile au avut de suferit din cauza schimbărilor climatice, anul acesta strugurii au avut o dezvoltare promițătoare, astfel că fermierii pare că vor obține și producții de aproape 8 tone la hectar.  

„În zona noastră, estimăm producții de până la 8 tone la hectar pentru soiurile albe și aproape 7 tone pentru soiurile negre. Anul trecut, am avut 3 tone la hectar la Fetească Neagră și 3,5 tone la hectar pentru Chardonnay”, a spus la Focus Tv Aurelia Vișinescu, oenolog și proprietarul unei crame din Săhăteni, județul Buzău.

Totuși, cât de bun a fost anul acesta se va vedea după primul cules. Viticultorii din Dealul Mare estimează că primii struguri vor fi rupți în cel mult zece zile.

Aurelia Vișinescu, cunoscută drept „Doamna Fetească Neagră”, a anunțat că și anul acesta va aduna strugurii noaptea, tocmai pentru a putea păstra cel mai bine fructuozitatea și aromele primare din struguri. Este o metodă pe care oenologul din Buzău o practică de când a trecut de la culesul manual la cel mecanizat. Strugurii vor fi rupți după miezul nopții, atunci când temperaturile de afară vor fi cu 10-15 grade mai mici decât cele din timpul zilei. Culesul va debuta cu soiul Pinot Gris.

Culeși pe timpul nopții, strugurii vor fi păstrați reci și proaspeți până intră în procesare. Primul must este gata în doar câteva ore.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole