
Vine plata accizei la motorina! Anuntul facut de ministrul Adrian Oros

Veste bună pentru fermierii români! Plata pe trimestrul patru al accizei la motorină începe în câteva zile, a precizat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, la AGRO TV. Potrivit șefului de la MADR, Hotărârea de Guvern urmează să treacă astăzi în ședința de Guvern.
”Mâine, în ședința de Guvern, o să treacă două hotărâri legate de ministerul nostru: una este acciza la motorină, iar cealaltă este programul național apicol. Acciza la motorină pe trimestrul 4 – aproape 100 de milioane de lei. Sigur, am întârziat puțin cu trimestrul 4, pentru că am fost nevoiți ca la începutul acestui an să achităm trimestrul 3 și aproape tot trimestrul 2 al anului trecut. De aceea suntem puțin în întârziere, dar important este că mâine, Guvernul o să treacă Hotărârea de Guvern, iar în câteva zile vom începe și plățile. Știu că este așteptată de către fermieri”, a anunțat Adrian Oros în exclusivitate la AGRO TV.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































