Vesti bune pentru fermieri! Vin ploile in toate zonele secetoase! Anuntul ANM

meteo

Vești bune pentru fermierii afectați de secetă! După ce n-au văzut strop de ploaie pentru cea mai bună parte a ultimului an, se pare că, în sfârșit, vremea mai ține și cu agricultorii. În cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Daniel Alexandru, șeful laboratorului de agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că, începând cu noaptea de vineri spre sâmbătă (16 spre 17 octombrie), ploile își vor face simțită prezența în toată zona de sud și sud-est a României.

”Din această noapte (vineri spre sâmbătă – n.r.)  va exista un front atmosferic care va aduce ploi în special dinspre partea de vest, iar sâmbătă ziua vor ajunge în sudul țării. Aici vor fi cantități de precipitații mai însemnate cu descărcări electrice în sudul, centruș, estul Munteniei, Dobrogei și sudul Moldovei. În toate aceste zone vor fi cantități de precipitații însemnate pe parcursul zilelor următoare. 

În ultima lună, cam toate zonele țării au fost atinse de ploi. Din rezerva pe care și noi o actualizăm și o publicăm în fiecare zi pe site-ul ANM, se observă că în proporție de 60-70%, teritoriul agricol al țării, pentru adâncimea de 0-20 cm, care este o adâncime necesară pentru semințele care au fost semănate sau încă se mai seamănă în această perioadă, au o cantitate de apă suficientă pentru a germina și a răsări la suprafață în zilele următoare.

În principal, cantități însemnate de ploi sunt cele care depășesc 15-20 litri/mp. În momentul când ai o cantitate aporpiată de 20 litri, cel puțin pentru acest moment al anului agricol, pentru debutul culturilor de toamnă, este mai mult decât suficientă.

Într-adevăr, se pot întâmpla situații când, într-o anumită zonă plouă, iar la un kilometru distanță nu cade nici un strop. Nu putem avea puncte pluviometrice la fiecare kilometru. Totuși, rețeaua de stații meteorologice acoperă în acest moment foarte bine cea mai mare parte a țării. Avem aproape 200 de stații în care se măsoară astfel de parametri, iar în perioada următoare ne modernizăm și vom avea și mai multe”, a precizat Daniel Alexandru, șeful laboratorului de agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în exclusivitate pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture