Vin banii pentru agricultura! Comisia Europeana, sprijin de peste 3 MILIARDE de EURO pentru Romania

plățile acordate fermierilor

Comisarii europeni au adoptat un cadru temporar pentru sprijinirea statelor membre în demersul lor de a folosi toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru susținerea  economiei  în contextul pandemiei de COVID-19. În conformitate cu acesta, așa cum a fost el modificat la 3 aprilie 2020, se precizează că statele membre pot acorda mai multe tipuri de ajutoare, unele dintre ele cu țintă directă către agricultură. Printre acestea, granturi directe, infuzii de capital, avantaje fiscale selective și avansuri de plată  de până la 100 000 EUR pentru o întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agricol primar, dar se acordă și pentru cei care lucrează în sectorul pescuitului și acvaculturii sume care pot ajunge până la 120 000 EUR. Important este că acest   cadru temporar vine în completarea altor variante aflate deja la dispoziția statelor membre, totul în contextul atenuării impactului socio-economic al pandemiei de COVID-19, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Cadrul temporar le permite, de asemenea, statelor membre să combine toate măsurile de sprijin acordate în temeiul cadrului temporar cu posibilitățile existente de acordare pentru întreprinderi a unui ajutor de minimis de până la 25 000 EUR pe o perioadă de trei ani fiscali pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul agricol primar, de până la 30 000 EUR pe o perioadă de trei ani fiscali pentru cele din sectorul pescuitului și acvaculturii și de până la 200 000 EUR pe o perioadă de trei ani fiscali pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în orice alt sector.

Comisia europeană va evalua, dacă durata cadrului temporar trebuie prelungită, având în vedere că termenul limită stabilit la această dată este până în luna decembrie a acestui an.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.